Bătut în cuie! Consilierii au APROBAT bugetul Capitalei pentru anul 2013
Bugetul Capitalei pentru anul 2013 a fost aprobat în a doua lectură. După câteva ore de negocieri şi propuneri, consilierii municipali au reuşit în final să ajungă la un numitor comun. Consilierii comunişti s-au abţinut de la vot.
"Aş vrea să vă mulţumesc şi să-mi cer scuze de la colegii pe care i-am ofensat. Am şi înjurat astazi. Deja suntem al doilea an la rând când bugetul se aprobă în luna aprilie. Sper să realizăm veniturile", a declarat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
"Eu vreau să-l felicit pe primarul general. Avem un buget record, un buget fară precedent. Avem un buget record pentru reconstrucţia drumurilor. Trebuie să vă consolidaţi echipa. Sperăm ca până la sfârşitul anului toţi banii să fie valorificaţi. În aceste zile s-a depus un efort, ca să avem un dialog cu rezultate. Iată, s-a demonstrat că putem", a menţionat consilierul PLDM, Ghenadie Ivaşcenco.
Totodată, se pare că nu toţi consilierii sunt mulţumiţi de activitatea din cadrul Primăriei.
"Există un adevăr popular. Ce folos din potenţial, dacă el nu este valorificat. Eficienţa în Primăria Capitalei este negativă. Propun ca pentru şedinta din aprilie să se vină cu propuneri concrete privind consolidarea echipei. La moment avem multe probleme majore, dar nu avem o echipă consolidată", a spus consilierul neafiliat Victor Gurău.
Astfel, Capitala va avea în acest an un buget de 2 miliarde 790 de milioane de lei - la capitolul venituri, şi 2 miliarde şi aproape 859 de milioane de lei - la capitolul cheltuieli.
Deficitul bugetar depăşeşte 68 de milioane de lei şi va fi acoperit din vânzarea şi privatizarea bunurilor din proprietatea publică. Ca şi în anii precedenţi, cei mai mulţi bani au fost alocaţi Direcţiei Educaţie - peste 1,1 miliarde de lei, iar pentru transport şi drumuri - peste 250 de milioane de lei.
De asemenea, pentru Direcţia Locativ-Comunală au fost alocate aproape 342 de milioane de lei, pentru asigurarea şi susţinerea populaţiei - mai bine de 212 milioane de lei, iar pentru ocrotirea sănătăţii - 36 de milioane de lei.
În acelaşi timp, Regia Transport Electric a primit peste 46 de milioane de lei pentru asamblarea a cel puţin 20 de troleibuze noi, iar pentru construcţii capitale au fost alocate aproape 146 de milioane de lei.
Bugetul pentru anul 2013 este cu 14 la sută mai mare decât în 2012 şi cu 53 la sută faţă de anul 2011.