BAVAREZII, UN NOU TROFEU. Bayern Munchen a învins Eintracht Frankfurt cu 5-0
Bayern Munchen a cucerit Supercupa Germaniei. Campioana în exerciţiu din Bundesliga s-a distrat la Frankfurt în meciul cu echipa locală, Eintracht, impunându-se cu scorul de 5-0.
Robert Lewandowski a decis, practic, de unul singur învingătoarea acestui meci. Atacantul polonez a marcat de 2 ori în prima repriză iar în minutul 54 şi-a trecut în cont hat-trickul.
Bavarezii nu au slăbit din turaţii şi au mai înscris de două ori. Kingsley Coman şi Thiago Alcantara au punctat pentru echipa antrenată de Niko Kovac. După acest rezultat, Bayern Munchen a cucerit Supercupa Germaniei pentru a şaptea oară.
Tot aseară, Barcelona şi-a trecut în cont a 13-a Supercupă a Spaniei. Formaţia catalană a întâlnit-o pe Sevilla într-un meci disputat la Tanger, în Maroc. Barca s-a văzut condusă din minutul 9, atunci când Pablo Sarabia a deschis scorul pentru andaluzi. În minutul 42, Gerard Pique a restabilit egalitatea, iar Ousmane Dembele a marcat golul victoriei pentru gruparea blau-grana în minutul 78.
Rivala de moarte a Barcelonei, Real Madrid are şi ea programat în această săptămână primul meci important al noului sezon. Miercuri, 15 august, la Tallinn, "galacticii" o vor întâlni pe Atletico Madrid în Supercupa Europei.
Meciul, care se va disputa cu trofeul pe masă, va putea fi urmărit în direct la CANAL 3, de la ora 22.00.
- "VIESPILE" ATACĂ LIGA EUROPEI! Sheriff Tiraspol va juca astă-seară cu Valur Reykjavik
- BĂTAIE FĂRĂ MILĂ PE TEREN: Incidentele au avut loc într-un meci amical în Malaezia
- PRIMUL GOL ÎN JAPONIA: Mijlocaşul spaniol a marcat pentru Vissel Kobe
- Real Madrid, într-o formă bună înaintea partidei din Supercupa Europei cu marea sa rivală