Bayern Munchen a făcut show în sferturile de finală ale Cupei Germaniei
Bayern Munchen a făcut show în sferturile de finală ale Cupei Germaniei. Echipa lui Jupp Heynckes s-a distrat cu formația dintr-a treia ligă valorică germană, Paderborn, scor 6-0. Bavarezii au înscris în prima repriză trei goluri prin Kingsley Koman, Robert Lewandowski și Joshua Kimmich.
Fostul mijlocaș al lui Olympique Lyon, Corentin Tolisso, a înscris pentru 4-0 în minutul 55. Apoi a venit rândul lui Arjen Robben să intre în prim-plan. Olandezul a marcat două goluri în tot atâtea minute, din minutul 86 până în minutul 88.
Într-o altă partidă, Bayer Leverkusen a avut nevoie de cele 30 de minute suplimentare pentru a o învinge pe Werder.
"Muzicanții" din Bremen au început partida în forță și conduceau cu 2-0 după doar 8 minute de joc grație golurilor marcate de Kruse și Johansson.
Julian Brandt a reușit și el isprava lui Robben, readucând trupa din Leverkusen în ecuația calificării. Finalmente, "farmaciștii" s-au impus cu scorul de 4-2, grație golurilor înscrise în timpul suplimentar de Bellarabi și Havertz.