Bayern Munchen s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
Bayern Munchen a fost condusă de Juventus cu 2-0 până în minutul 73 al meciului de pe Allianz Arena, însă a revenit incredibil și s-a impus cu 4-2 după prelungiri.
Astfel echipa lui Gardiola s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 6 prin Pogba, iar Cuadrado a dublat avantajul torinezilor peste 20 de minute. Nemții au redus din diferență prin Lewandowski, și de acolo cursul partidei s-a schimbat complet.
Thomas Muller a egalat din pasa lui Coman deja în timpul compensatoriu, iar meciul a ajuns în prelungiri. Thiago Alcantara a marcat pentru 3-2 în minutul 108, iar Coman a stabilit scorul final peste alte două minute.
4:2 pentru bavarezi, o răsturnare de scor cum rar se mai poate vedea.
Barcelona s-a calificat în sferturile de finală după ce a dispus de Arsenal și în meciul retur. În partida de pe Camp Nou, catalanii s-au impus cu scorul de 3-1.
Pentru gazde a marcat toata tripleta ofensivă: Neymar, Suarez, Messi, în timp ce pentru tunari a înscris Elneny. Barcelona a eliminat Arsenalul cu scorul general de 5-1.
Tragerea la sorți a sferturilor de finală va avea loc pe 18 martie.
Sport