Bayern Munchen se va duela cu Bayer Leverkusen în etapa a 31-a din Bundesliga
Bayern Munchen a rezolvat soarta titlului de campioană în Germania, iar mâine se va duela în deplasare cu Bayer Leverkusen. În timp ce bavarezii nu au motive de îngrijorare înaintea acestui meci, Bayer Lverkusen luptă pentru un loc în Liga Campionilor şi are nevoie de o victorie pentru a continua lupta pentru podium în Bundesliga.
Bayern Munchen şi-a asigurat cel de-al 25-lea titlu din istorie cu patru etape înainte de sfârşitul campionatului. Gruparea bavareză nu mai poate fi ajunsă de nicio echipă, iar sâmbătă se va duela cu Bayer Leverkusen. Antrenorul Pep Guardiola recunoaşte că îi va fi greu să-şi motiveze elevii.
"Trebuie să ne concentrăm asupra lui Bayer Leverkusen. Avem probleme cu accidentările, iar adversarii noştri sunt foarte puternici. Ei sunt în formă şi luptă pentru un loc în Liga Campionilor. Pentru noi meciurile din Bundesliga sunt fără miză. Obiectivul nostru a fost îndeplinit", a spus antrenorul Bayern Munchen, Pep Guardiola.
Totodată, Guardiola nu ascunde problemele de la echipa pe care o conduce. Antrenorul iberic susţine că accidentările îi dau peste cap sezonul şi că meciul cu Barcelona din semifinalele Ligii Campionilor va fi un test important pentru echipa sa.
"Acesta este un club mare, cu o organizare bună şi jucători buni. Din aceste motive am câştigat patru titluri anul trecut şi unul în acest sezon. Acesta este principalul motiv. Nu este nicio şmecherie. Antrenorul are parte de succes la cluburi mari, doar dacă are jucători mari. Fără jucători buni, nu este posibil. Pur şi simplu nu vei câştiga", a mai spus antrenorul.
De partea cealaltă, Bayer Leverkusen are 55 de puncte, cu două mai puţine decât Borussia Monchengladbach, care este pe locul trei, poziţie care oferă calificarea directă în grupele Ligii Campionilor. Partida dintre Bayer Leverkusen şi Bayern Munchen se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 19:30.