Bazar indian la Chişinău. Ce pot găsit aici iubitorii de cultură orientală (FOTOREPORT)
India este mai aproape ca niciodată! În Chișinău a fost inaugurat, în premieră, un Bazar Indian. Timp de 7 zile, locuitorii sau mai exact, locuitoarele Capitalei, sunt invitate în lumea cașmirului, hennei, aromelor afrodiziace și bijuteriilor opulente.
Moldovencele îndrăgostite de filmele indiene nu au rezistat tentației de a proba sariuri din stofe naturale.
La mare căutare au fost accesoriile. Eșarfele din cașmir, in și mătasă, pe care au fost aplicate manual decorate simbolurile poporului hindus, au impresionat nu doar prin calitate, dar și prin preț. O piesă care rezistă decenii nu poate costa puțin, spun vânzătorii.
Totuşi femeile noastre au optat pentru modele mai puțin pretențioase. Cozi s-au format și la standurile cu bijuterii. Podoabele din pietre naturale costă între 50 şi 1.500 de lei.
Reprezentantele sexului frumos nu au putut trece nici pe lângă tarabele cu produse cosmetice, sută la sută naturale, așa cum le-au asigurat comercianții.
Unicul stand care ar fi putut interesa și bărbații este cel al lui Mohd Asif. În New Delhi, bărbatul deține o companie de producere a mobilierului decorativ. Antreprenorul speră că va reuşi să impresioneze și moldovenii cu articole din lemn roşu, prelucrat manual și decorat cu figurine din aramă.
Bazarul indian a reunit 14 importatori de produse indiene.
Bazarul Indian va fi deschis până pe 9 octombrie.
- SCANDAL în lumea tenisului: Declarația ofensatoare care a scos-o din fire pe Serena Williams
- Svetlana Kuzneţova își continuă frumoasa aventură la turneul de la Miami
- Un posibil fragment al MH370, descoperit pe o insulă în Oceanul Indian
- Incendiu DE PROPORŢII în sudul Indiei. Peste 100 de oameni au murit
- (VIDEO +18) Accident GROAZNIC într-un parc de distracţii. Cel puţin un mort şi nouă răniţi
- O moldoveancă a făcut FURORI la prestigiosul festival din Belarus, "Slaveanskii bazar"