BBC: Iranul ascunde morții de coronavirus. Numărul real este de trei ori mare
Numărul persoanelor decedate de COVID-19 în Iran a fost aproape triplu faţă de cifra anunţată de guvernul de la Teheran, potrivit unei investigaţii a serviciului în limba persană a postului BBC, informează EFE.
Registrele guvernului iranian indică faptul că aproape 42.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza coronavirusului până la 20 iulie, faţă de cele 14.405 de decese comunicate oficial de Ministerul Sănătăţii de la Teheran. În plus, numărul persoanelor infectate în Iran a fost aproape dublu faţă de cel comunicat de conducerea ţării (451.024 faţă de 278.827), potrivit registrelor medicale publicate de BBC.
Iranul este una dintre ţările lumii cele mai afectate de pandemia de COVID-19, iar în ultimele săptămâni s-a confruntat cu un al doilea val de infectări, scrie Agerpres.
Potrivit BBC, încă de la declanşarea pandemiei de COVID-19 în Iran mulţi experţi au pus sub semnul întrebării cifrele oficiale, existând aparent neregularităţi în datele furnizate la nivel naţional şi regional.
Deşi multe ţări au avut probleme în a ţine evidenţa numărului de îmbolnăviri, informaţia primită de BBC prin intermediul unei surse anonime relevă că autorităţile iraniene au transmis zilnic un număr de cazuri mult mai scăzut decât cel real, cu toate că aveau toate datele despre morţi, ceea ce sugerează că autorităţile de la Teheran au ascuns în mod voit cifrele reale, notează postul britanic.
Informaţia la care a avut acces BBC include numărul zilnic al internărilor în spital, numele victimelor, vârsta, sexul, simptome, eventuale comorbidităţi şi date despre durata spitalizării.
Sursa a indicat că a decis să ofere informaţia BBC pentru ca să se afle ceea ce se întâmplă în mod real în Iran şi pentru a pune capăt ''jocurilor politice'' legate de pandemie, a transmis postul britanic, care a subliniat totodată că nu a putut verifica dacă această sursă lucrează pentru vreun departament al guvernului iranian şi nici modalitatea în care a avut acces la aceste date.