BCR şi Transilvania, primele 2 bănci din Romania vor implementa schimbul valutar direct dintre lei şi lei moldoveneşti
Veste bună pentru moldovenii care studiază, muncesc sau călătoresc în România. Aceştia vor putea să facă schimb valutar direct între lei moldoveneşti şi lei româneşti. Serviciul va fi implementat la Banca Comercială Română şi Banca Transilvania.
Potrivit Băncii Naţionale a Moldovei, serviciul de schimb valutar va fi disponibil de la 1 octombrie 2018 la toate filialele celor două bănci.
Banca Comercială Română este acționar unic al Băncii Comerciale Române Chișinău S.A., iar Banca Transilvania este acționar majoritar, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), al BC Victoriabank S.A.
PUBLIKA.MD aminteşte că România este primul partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de 26% în exporturile și 14% în importurile moldovenești în prima jumătate a anului.
În domeniul turismului, România este a treia destinație a moldovenilor cu circa 15% din călătorii conform datelor pentru primele opt luni ale anului, iar cetățenii români au reprezentat 20% din toți turiștii care au vizitat Republica Moldova în aceeași perioadă, plasând România pe primul loc printre țările de origine ale vizitatorilor străini.