BCS propune lichidarea ANRE, iar competenţele să fie transmise Ministerului Economiei
"Parlamentul, de altfel, a exprimat vot de neîncredere faţă de această instituţie şi i-a chemat să plece în demisie. Observăm că bunul simţ din partea directorilor ANRE nu există, dânşii trăiesc foarte bine şi confortabil şi nu s-au subordonat voinţei Parlamentului şi au ignorat voinţa Parlamentului", a spus Vlad Bătrîncea, deputat BCS.
Șeful serviciului comunicare al ANRE, Galina Sanduţa, a declarat că instituţia nu va comenta iniţiativa şi declaraţiile deputaţilor comunişti şi socialişti.
La rândul lor, reprezentanţii PAS consideră că ANRE îşi îndeplineşte atribuţiile şi afirmă că tarifele sunt stabilite în funcţie de preţul de import.
"Ei au fost la guvernare mult timp, anul trecut până în iulie şi comuniştii mult timp la guvernare, de ce nu au lichidat până atunci instituţia, dacă aşa li se pare o idee bună? Noi nu producem carburanţi şi nici gaze, preţurile de plafon iau în considerare preţurile de import, dacă au nemulţumiri să se ducă la Kremlin să protesteze", a declarat Radu Marian, deputat PAS.
Amintim că, anul trecut, deputaţii din Legislativul precedent au acordat vot de neîncredere Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică şi au cerut demisia Consiliului de Administraţie ANRE. Proiectul a fost aprobat de majoritatea parlamentară, dar nu a avut consecinţe juridice. Tot în 2021, PAS a propus comasarea ANRE şi a Consiliului Concurenţei într-o instituţie denumită Autoritatea de Reglementare şi Reforme. PAS a menţionat că cele două instituții în actualul format sunt ineficiente şi neproductive, şi că ar consuma prea mulți bani din bugetul țării. Deputatul PAS Radu Marian consideră că, acum, în circumstanţele actuale de pe piaţă, nu este momentul oportun pentru o asemenea reformă.