Beat de dimineaţă. Un şofer a depăşit limita de alcoolemir de peste 11 ori
A băut toată noaptea, iar dimineaţa a urcat la volan. Vorbim despre un bărbat de 35 de ani, originar din Hînceşti, care a fost observat conducând haotic pe străzile oraşului Ialoveni. Poliţia l-a tras pe dreapta în această dimineaţă, în jurul orei 6:20.
După ce l-a supus alcooltestului, s-a stabilit că acesta avea o concentraţie de alcool de 1,67 mg/l în aerul expirat, ceea ce înseamnă că a depăşit norma de peste 11 ori.
În cele din urmă, şoferul a fost înlăturat imediat de la volan, iar maşina a fost ridicată şi transportată la parcarea specială.
Acum bărbatul urmează să fie cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.
Potrivit Poliţiei, weekendul trecut au fost înlăturaţi de la volan pentru că erau băuţi 20 de șoferi, în timp ce 4 au refuzat să treacă procedura de testare alcoolscopică.