Singurele cărţi de poveşti pe care le-a văzut în viaţa ei sunt scrise cu litere chirilice. Iar o carte de colorat rămâne un vis îndepărtat. Cea mai mare plăcere a Beatriciei este să rotunjească literele pe câte o chitanţă veche, sub privirea îngăduitoare a bunicului. Iar la culcare, să asculte o poveste pe care mama ei o deapănă din amintire.

Două cărţi de poveşti cu grafie chirilică, câteva coperte şi foi rupte din nişte caiete vechi. Asta e averea Beatriciei, o fetiţă care nu ştie cum e să ai cărţile tale de poveşti cu pagini lucioase şi desene care îţi iau ochii. În fiecare zi, Beatricia se ascunde în camera bunicului, unde acesta o învaţă să scrie şi să citească. 

De fapt, aceasta e cea mai mare bucurie a Beatriciei. Să îl audă pe bunicul spunându-i poveşti. 

Mama Beatriciei este profesoară, iar tatăl ei lucrează la o companie petrolieră. Banii câştigaţi abia de ajung să cumpere hrană şi îmbrăcămite pentru cei trei copii. Iar banii puşi deoparte îi folosesc pentru construcţia casei începută acum 15 ani. Singurele cărţi pe care le cumpără mama sunt suportul didactic pentru chimie şi biologie.

Singura speranţă a Beatriciei rămâne bunicul. 

Numai că poştaşul nu a adus încă pensia aceea mare care să ajungă şi pentru cartea de colorat.