Belarus a interzis importul de vin şi coniac din Moldova
Belarus interzice importul de vin şi coniac din Moldova şi din Georgia. Despre aceasta a anunţat acum câteva clipe premierul Vlad Filat în cadrul şedinţei Guvernului de astăzi, 6 aprilie.
Vlad Filat afirmă că a primit aseară o dispoziţie în acest sens semnată de viceministrul belarus, care este şi medicul sanitar al Belarusiei, că de la 4 aprilie 2011 să fie înterzis importul de băuturile alcoolice respective.
Premierul a venit cu o adresare către Iurie Leancă şi Vasile Bumacov ca să fie verificată înformaţia. "Dacă se merge pe formula de blocaje artificiale, care au la bază anumite viziuni politice, de ce nu, să luăm şi noi anumite decizii. Sunt producători şi în altă parte, inclusiv de troleibuze", a mai precizat Vlad Filat.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a declarat pentru Publika TV că, cel mai probabil, încercarea belaruşilor de a stopa importurile din Moldova este o consecinţă a creării Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan.
Agenţia Infotag scrie, cu referire la presa belarusă, că şeful serviciului rus Rospotrenbandzor, Ghenadii Onişcenko, s-a arătat nemulţumit de faptul că Minskul nu respectă acordurile semnate în cadrul Uniunii Vamale. Potrivit înţelegerilor dintre cele trei ţări membre ale Uniunii Vamale, odată cu formarea acestei structuri, se impun unele restricţii la import.
Amintim că anterior, UE a anunţat că va importa vinuri din Republica Moldova.