După mai bine de o lună de când Alexandr Lukaşenko a câştigat încă un mandat de preşedinte al Belarusului, obţinând peste 80 la sută din sufragii, ceremonia de inaugurare aşa şi n-a avut loc. Conform legii, evenimentul este organizat de Administraţia Prezidenţială, în termen de două luni de la încheierea alegerilor.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale de la Minsk a precizat pentru presa locală că încă nu a primit invitaţie de a participa la inaugurare.
Între timp, în Belarus continuă protestele. Mii de oameni mai contestă rezultatele alegerilor din 9 august şi îi cer lui Lukaşenko să renunţe la putere. Cel puţin 630 de protestatari au fost arestaţi, majoritatea fiind agresaţi. Printre cei reţinuţi este şi opozanta Maria Kolesnikova. Fosta contracandidată a lui Lukaşenko, Svetlana Tihanovskaia, a păsărit ţara la scurt timp după alegeri.