Ben Kelmanson: Pe termen mediu prognozăm o creștere economică cu 4 la sută în Moldova
Șeful echipei de experţi ai Fondului Monetar Internaţional, Ben Kelmanson, aflat într-o vizită la Chișinău, a oferit o evaluare a Guvernului cu privire la respectarea angajamentelor asumate la un an de la semnarea programului cu FMI.
De asemenea, oficialul și-a exprimat aprecierea vis-a-vis de cooperarea cu Republica Moldova.
"Este o plăcere să revein aici, celebrând prima aniversare a acordului FMI. Vreau să-mi exprim aprecirea pentru cooperarea pe care o avem cu echipa dumneavoastră. De asemnea, vreau să ofer o evaluare constructivă. Noi suntem la Chișinău pentru două săptămâni, pentru o misiune dublă: a 2-a evaluare a programului și să realizăm consultările prevăzute în articolului 4, așa cum de altfel o fac toate țările membre a FMI. Moldova a beneficiat de o stabilitate economică relativă. Creșterea a revenit în urma crizei. Îmi face plăcere să vă anunț că FMI și Republica Moldova au ajuns la un acord, acordul urmează să fie aprobat de uniunea FMI. Perspectivele pentru Moldova sunt favorabile. Pe termen mediu prognozăm o creștere economică cu 4 la sută. Totuși, se păstrează riscuri semnificative, riscurile macrofinanciare. Politicile monetare duc un ciclu de relaxare, trebuie să fiți gata să schimbați poziția. Vreau să vă felicit pentru realizările de până acum", a spus șeful echipei de experţi ai Fondului Monetar Internaţional, Ben Kelmanson.
PUBLIKA.MD amintește că o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional s-a aflat în perioada 24 octombrie- 7 noiembrie la Chișinău. Misiunea a analizat evoluțiile recente din economia ţării noastre, dar și progresul atins în implementarea programului.
Totodată, în cadrul vizitei aceștia au evaluat perspectivele la nivel macroeconomic.
Fondul Monetar Internațional a aprobat, cu vot unanim, programul de finanţare pentru Republica Moldova în noiembrie 2016. Prin acest acord țara noastră urmează să primească în jur de 182 de milioane de dolari, dintre care 59 milioane deja au fost debursate.
- FMI avertizează că vom fi prăjiți în următorii 50 de ani. Ce ne aşteapă în viitor
- Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu Misiunea de experţi FMI. Principalele subiecte abordate
- Iurie Leancă: Este absolut incorect să ceri instituţiilor internaţionale să stopeze finanţarea pentru Moldova
- Preţul barilului de petrol a crescut considerabil. Este cea mai ridicată cotaţie din ultimii 2 ani