Beneficiază de compensaţii, dar nu merg să-şi ridice banii
Circa 11 milioane de lei din cele 201,6 milioane alocate din bugetul de stat pentru plata compensaţiei sociale unice au rămas nesolicitate de beneficiari, preponderent, din municipiile Chişinău şi Bălţi, potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS).
Amintim că, pentru susţinerea persoanelor defavorizate, pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie a anului 2011, s-a acordat o compensaţie socială unică în cuantum de 390 lei. De la 8 aprilie 2011 mijloacele financiare pentru plata compensaţiilor sociale unice au fost transferate filialelor Băncii de Economii.
Beneficiarii de compensaţii sociale unice, care până la momentul actual nu s-au adresat la reprezentanţele şi filialele Băncii de Economii S.A., pot să-şi ridice banii până la 1 iulie 2011, în caz contrar, sumele compensaţiilor sociale unice nesolicitate, vor fi restituite în luna iulie pe contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
Pentru reluarea plăţii compensaţiilor sociale unice beneficiarii vor trebui să se adreseze la casele teritoriale de asigurări sociale.