Beneficii nebănuite ale BERII. Află cum te ajută această băutură
Berea este, probabil, cea mai consumată băutură alcoolică din lume. Deşi mulţi spun că din cauza ei organismul suferă anumite modificări, în special cele care duc la formarea aşa numitei "burţi de bere", această licoare are şi beneficii nebănuite, potrivit unui grup de cercetători români, scrie RTV.net.
Berea ar putea favoriza procesele de memorare şi stimula atenţia, arată un studiu privind efectele consumului moderat de bere asupra sănătăţii organismului uman, a cărui finalizare a fost anunţată miercuri de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Studiul indică faptul că un consum moderat de bere ar putea favoriza procesele de memorare prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung, a punctat Maria Diana Bercea, coordonator al studiului, doctorand la Universitatea "Al. Ioan Cuza" din Iaşi.
Totodată, studiul evidenţiază faptul că un consum moderat de bere în rândul persoanelor active ar putea amplifica impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului. Astfel, luând în considerare faptul că procesul de memorare presupune compararea informaţiilor noi cu ceea ce este deja cunoscut, studiul indică faptul că un consum moderat şi responsabil de bere ar putea favoriza acest proces.