Beneficii pentru persoanele care au poliță de asigurare. Pacienții nu vor mai cere îndreptare de la medicul de familie
Pacienții care dețin poliță de asigurare vor putea merge la consultațiile medicilor specialiști de profil, atât la spitalele raionale, cât și municipale, și vor putea fi internați, fără îndreptarea medicului de familie. Totodată, vor putea beneficia de mai multe servicii medicale gratuite, majoritatea de înaltă performanță.
Potrivit Ministerului Sănătății, extinderea volumului de investigații face parte din modificările operate la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală și aprobate de Guvern.
Prin urmare, datorită acestor modificări, oamenii nu vor fi obligați să facă programări suplimentare și să ceară de la medicul de familie îndreptare pentru investigații de laborator și instrumentale.
„Acestea vor fi realizate de medicul care trimite pacientul pentru spitalizare”, precizează Ministerul Sănătății.
De asemenea, pacienții cu tumori benigne vor beneficia gratuit, la fel ca și cei cu maladii maligne, de intervenții de reabilitare funcțională, estetică și psihologică. Persoanele vor fi asigurate cu proteze și implanturi, dar și consumabilele necesare pentru substituirea defectelor de țesut.
Precum precizează reprezentanții din sănătate, devin disponibile o serie de servicii medicale noi, în scopul depistării precoce a unor boli, stabilirii conduitei de tratament și reabilitare, cele mai multe fiind de înaltă performanță.
„În premieră, prin sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală, va fi oferit acces la servicii de asistență medico-genetică, pentru identificarea timpurie a maladiilor congenitale, dar și la imunofenotipare prin citometrie în flux. De asemenea, a fost extinsă categoria pacienților care pot beneficia de tomografie cu emisie de pozitroni – tomografie computerizată (PET-CT), pentru detectarea tumorilor primare necunoscute, stadializarea procesului malign și evaluarea răspunsului la tratament”, se precizează în comunicatul Ministerului Sănătății.
Persoanele asigurate vor avea acces la investigații noi pentru determinarea parametrilor imunologici şi examinări imunohematologice, investigații ecografice, ecoencefalografie, servicii de investigare şi examinare molecular-genetice, investigații de radiodiagnostic, investigații de medicină nucleară, dar și de endoscopie diagnostică, curativă şi operatorie.
„În total, în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost incluse 46 de servicii medicale noi, care sunt gratuite pentru persoanele asigurate”, precizează Ministerul Sănătății.