Beneficiile Acordului de Liber Schimb cu UE: Miezul de nucă din Moldova a cucerit lumea
Relaţii comerciale durabile, reguli de joc clare şi un venit stabil, sunt oportunităţile oferite de Acordul de Liber Schimb cu UE. Antreprenorii moldoveni care vor să ajungă pe piaţa europeană trebuie să modernizeze procesul de producere şi să ofere marfă de calitate înaltă. Acest lucru l-au reuşit deja mai mulţi producători autohtoni, care au cu ce se lăuda.
Această întreprindere din satul Nimoreni, raionul Ialoveni, a reuşit să cucerească toată lumea cu miezul de nucă pe care îl produce. Şase luni pe an, aproape 60 de femei sparg nuci moldoveneşti, iar miezul ajunge în Uniunea Europeană, dar şi în China, Canada şi Statele Unite.
Întreprinderea are echipamente performante necesare pentru a oferi o marfă de calitate.
"Pieţele pe care noi exportăm ele sunt foarte exigente de aceea trebuie să fim foarte, foarte atenţi în tot lanţul valoric, începând cu recoltare şi terminând cu exportul, în aşa mod încât să convingem cumpărătorii să cumpere producţia noastră", a declarat producătorul de miez de nucă, Dumitru Vicol.
Producţia este exportată la bazele angro din lume, dar în câteva luni miezul de nucă va ajunge direct şi pe rafturile magazinelor din România.
"Avem semnate contracte pentru a furniza produsele noastre pe piaţa românească, în reţele mari comerciale şi aceasta este un bun succes", a spus Dumitru Vicol.
Anual, întreprinderea exportă 1.500 de tone de miez de nucă pe piaţa europeană, adică 90 la sută din produsul său. Despre oportunităţile Acordului de Liber Schimb cu Uniunea European au fost informaţi şi alţi antreprenori mici şi mijlocii din ţară.
"Pentru antreprenori, în primul rând, este accesul pe o piaţă stabilă, durabilă, cu un potenţial de plată şi cu anumite reguli clare de joc. Este de fapt accesul la reţele de distribuţie moderne", a declarat ministrul Economiei, Octavian Calmâc.
"Odată ce producătorii îşi vor moderniza afacerea vor observa cum creşte valoarea adăugată a produsului, cum cresc veniturile şi cum o afacere mică se transformă în una prosperă şi profitabilă", a spus ambasadorul UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola
Deşi piaţa europeană oferă multe oportunităţi, unii producători autohtoni nu se grăbesc să profite de acestea. Astfel, în 2015 au rămas nevalorificate mai multe cote la exportul de mere, struguri şi prune.
Economie
- Peste 250 de producători autohtoni îşi prezintă produsele la expoziţia "Fabricat în Moldova"
- Captură IMPRESIONANTĂ. Vameşii au confiscat 10 tone de miez de nucă (VIDEO)
- Preţul miezului de nucă va fi mai mic în acest an. Cum explică fermierii ieftinirea
- TONE de miez de nucă, nedeclarate la vamă! Şoferul s-a ales cu dosar penal
- Miez de nucă fără acte de provenienţă. Vameşii au dejucat o tentativă de vânzare ilicită (FOTO)
- Le-au stricat comerțul! Miez de nucă în valoare de circa UN MILION de lei, confiscat de polițiști