Bentley arată ediția limitată Mulsanne Diamond Jubilee FOTO
Pentru că recent a fost ziua de naștere a Reginei Elisabeta a II-a, cei de la Bentley s-au decis să lanseze, cu acest prilej, o ediție specială pentru modelul Mulsanne, denumită Diamond Jubilee, scrie Topgear.ro. Ediția specială este prezentată în premieră la Salonul Auto de la Beijing, iar exemplarele care vor fi produse sunt limitate la 60.
Prin ce se deosebește un Mulsanne Diamond Jubilee Edition de un model standard? Sunt disponibile șase nuanțe speciale pentru exterior, iar unele dintre acestea au în combinație două culori pentru obținerea unui efect special. Ar mai fi jantele cu design clasic de 21 inch, câteva ornamente aplicate manual și emblemele cu litera ”B” plasate pe stâlpul D.
Din punct de vedere tehnic, totul a rămas la fel ca la versiunea standard, ceea ce înseamnă că exemplarele din ediția limitată sunt puse în mișcare de un motor V8, care livrează 512 CP și un cuplu de 1.020 Nm. Prin urmare, sprintul de la 0 la 100 km/h se obține în 5,3 secunde, iar viteza maximă este atinsă la 296 km/h.
Schimbările sunt mai evidente la interior, datorită materialelor speciale care se disting prin broderia aurie. În plus, simțul auditiv al ocupanților va fi răsfățat prin intermediul unui sistem audio performant, ”Naim For Bentley”. Pe lângă sistemele care asigură confortul specific unei limuzine de lux, clienții au la dispoziție mai multe opțiuni în privința culorilor și inserțiilor. Atât interiorul, cât și exteriorul sunt inspirate de la un alt model Bentley, mai exact Mulliner.