Bentley dezvăluie parţial interiorul primului său SUV într-un teaser
Englezii de la Bentley au publicat pe canalul oficial de Youtube al mărcii un teaser cu interiorul noului Bentayga, primul SUV al companiei. Remarcăm butonul de pornire cu ecran tactil, o premieră în industrie, scrie automarket.ro.
Modelul este programat să debuteze în 2016 şi va aduce în segment o serie de elemente tehnologice nemaiîntâlnite, pe lângă dotările găsite deja în echipările de vârf ale producătorulor premium.În teaserul oficial, remarcăm un bord digital integral cu sistem night-vision integrat, afişaj Head-Up Display, materiale cu finisaje de vârf şi o motorizare alimentată cu benzină.
Consola centrală este îmbrăcată în lemn şi prezintă schimbătorul deja celebru al mărcii britanice, în compania unei scrumiere care seamănă cu cele găsite pe de nava amiral din gama Audi, A8. Tot de la Audi preia şi bordul digitat şi, probabil, anumite elemente tehnologice deja dezvoltate de concernul Volkswagen. Bineînţeles, Bentayga va ieşi în evidenţă faţă de noua generaţie a lui Q7, cu care împarte anumite componente, prin nivelul de putere ridicat şi finisajele de lux realizate manual de meşteşugari britanici cu mulţi ani de experienţă în spate.
Teaserul britanicilor ne prezintă şi un element complet nou în industria auto, sub forma unui buton de pornire/oprire a motorului montat pe o suprafaţă tactilă. Acesta se află în mijlocul unui selector al modurilor de rulare şi lângă el se află şi un comutator pentru reglarea gărzii la sol a lui Bentayga, judecând după pictogramele de pe butonaele surprinse în captura de ecran realizată de cei de la World Car Fans.