BERD a redus prognozele de creştere economică pentru Moldova
Economia moldovenească va înregistra, în acest an, evoluţii mai modeste decât se estima la începutul lui 2013. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a redus cu 0,5 puncte procentuale aprecierile privind creşterea economică.
BERD prognozează un avans al Produsului Intern Brut de numai 2,5 la sută, faţă de trei la sută, cât estima la începutul lui 2013. Instituţia financiară menţionează că evoluţia pe termen scurt a economiei moldoveneşti va depinde de transferurile de bani ale moldovenilor care muncesc peste hotare, de tendinţele din export şi de predispoziţia pentru investiţii a agenţilor economici locali, dar şi străini.
Şi Ministerul Economiei a redus, anterior, prognoza de creştere economică de la patru până la 3,5 la sută, la finele anului 2013. Atunci Ministerul anunţa că nu a luat în calcul şi influenţa factorului politic. Anul trecut economia Moldovei a înregistrat un declin de 0,8 la sută.
Potrivit economiştilor, în cazul în care criza politică va fi una de durată, Moldova ar putea să repete scenariul din 2012 când economia a fost în stagnare.
"Criza politică din Republica Moldova va afecta mersul dezvoltării economice din punct de vedere al creării unei incertitudini. Ceea ce în final vom observa la evoluţia creşterii economice, care poate fi negativă", a spus doctorul în economie Dorin Vaculovschi.
În opinia altor economişti, lipsa unui Guvern cu drepturi depline va afecta serios investiţiile străine, inclusiv perspectiva creşterii economice.
"Situaţia în acest domeniu nu este clară, deoarece evoluţiile din zona UE sunt destul de incerte. Nici la investiţii în acest an nu vom avea mari rezultate. Mai este şi criza politică. Cu cine să vină să negocieze agenţii economici din străinătate, în cazul în care noi nu avem o claritate în actul guvernării", a declarat expertul economic Alexandru Fală.
Potrivit economiştilor locali, transferurile de bani de peste hotare reprezintă unul dintre principalii factori de stimulare a creşterii economice. Recent, Banca Mondială a stabilit că Moldova este printre lideri între ţările mici, în curs de dezvoltare, la capitolul transferuri de bani din străinătate. Economiştii instituţiei estimează că intrările de valută în Moldova ajung până la 23 la sută, raportate la Produsul Intern Brut.
În primul trimestru al acestui an, moldovenii din străinătate au transferat acasă 320 de milioane de dolari, în creştere cu 31 de milioane, faţă de perioada similară a anului trecut.
În ultimii cinci ani, aceştia au susţinut economia ţării cu aproximativ şapte miliarde de dolari.
Potrivit Băncii Mondiale, transferurile de valută către ţările în curs de dezvoltare urmează să crească, în 2013, cu peste 12 la sută faţă de 2012.