BERD acordă 300 de mii de euro pentru finanţarea Consiliului Economic
Consiliul Economic, înfiinţat de prim-ministrul Iurie Leancă, ar putea beneficia de 300 de mii de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
"Sunt încântat să anunț astăzi lansarea Consiliului Economic pe langă Prim-ministru. La BERD, vedem acest organ, ca pe o platformă utilă, care va implica unii dintre cei mai străluciți inovatori economici și în domeniul afacerilor din Moldova în elaborarea răspunsului atât de necesar al Guvernului la provocările-cheie ale țării: crearea unui mediu de afaceri deschis, stabil și previzibil, combaterea corupției și asigurarea statului de drept. Acestea sunt elemente indispensabile pentru atragerea investițiilor care generează locuri de muncă, stimulează creșterea economică și aduc prosperitate cetăţenilor Moldovei", a subliniat directorul executiv al BERD pentru Turcia, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, Olivier Descamps.
Premierul Iurie Leancă a reiterat la întrevederea cu reprezentanţii BERD că instituţia consultativă, relansată astăzi, se va concentra pe îmbunătăţirea mediului de afaceri, dar şi pe facilitarea condiţiilor de activitate a agenţilor economici.
"Vom folosi expertiza membrilor Consiliului Economic pentru a transforma modul în care statul interacţionează cu mediul de afaceri, or din păcate trebuie să constatăm că deseori instituţii birocratizate ale statului, constituie mai degrabă un impediment pentru antrepenori, decât un partener", a declarat premierul.
Experţii îşi propun să atragă investiţii şi să creeze locuri noi de muncă. Consiliul va reuni reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai asociaţiilor de afaceri, investitori, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile.