Berea curge gârlă în oraşul german Munchen. A început Oktoberfest
Berea curge gârlă în oraşul german Munchen zilele acestea. Evenimentul a fost inaugurat de primarul oraşului care, cu două lovituri de ciocan, a dat cep primului butoi cu bere. Astfel a fost dat startul tradiţionalului festival Oktoberfest, ajuns în acest an la cea de-a 179-a ediţie.
"Singura mea dorinţă este ca festivalul să se desfăşoare paşnic. Să nu se întâmple nimic ieşit din comun. Atmosfera în aceste corturi este fantastică. Cred că totul va fi bine, mai ales pentru cei care vând bere, ţinând cont de timpul frumos de afară", a declarat primarul oraşului Munchen, Christian Ude.
Aşadar, 12.000 de comercianţi îşi vor deservi clienţii în cele 35 de corturi amenajate. Se aşteaptă ca, în acest an, la festival să participe până la ŞASE milioane de vizitatori. Anul trecut, oaspeţii au consumat peste 7 milioane de litri de bere. Preţul unei halbe la ediţia actuală a Oktoberfest-ului este de până la 9 euro şi jumătate.
În ultimii ani, sărbătoarea a devenit un eveniment internaţional, iar mai multe ţări încearcă să organizeze festivaluri similare. Nicăieri, însă, Oktoberfest-ul nu este la fel de popular ca în Germania. Evenimentul se va încheia pe 7 octombrie.