Best in class. Topul celor mai sigure automobile din Europa în 2018 (VIDEO)
Instituţia europeană independentă specializată în realizarea testelor de accident Euro NCAP a lansat, recent, lista cu cele mai sigure automobile din Europa, în 2018, maşini care au şi primit premiul "Best in class" la patru clase. Este vorba de doar trei modele, Lexus ES (la două categorii), Hyundai NEXO şi Mercedes-Benz A Class, care au obţinut punctaje apropiate de maxim în cele mai dure teste realizate EuroNCAP în istoria sa.
La Categoria "Off-Road mare", care cuprinde SUV-urile de clasă mare, cartea câştigătoare a avut-o Hyundai NEXO care s-a dovedit a fi cel mai sigur automobil din această categorie, după testele din 2018.
Maşina a obţinut 94% la protecţia pasageri adulţi, 87% la copii, 67% la protecţia pietonilor şi 80% la sisteme de asistenţă.
La mult mai populara categorie, "Maşini de familie mici", în care intră autoturismele din clasa compactă, premiant este Mercedes-Benz A Class. La testele EuroNCAP din acest an ea a primit cele mai mari punctaje din această categorie.
Mai mult, cu toate că are un gabarit moderat, acest model de Mercedes a obţinut cel mai mare punctaj total, dintre toate maşinile, cu 96% la protecţia adulţilor, 91% la cea a copiilor, 92% la cea a pietonilor şi 75% la sisteme de asistenţă.
Trecând la categoria "Maşini de familie mari", care cuprinde automobile de la clasa medie în sus, Lexus ES s-a dovedit a fi cea mai bună şi a i-a fost atribuit titlul "Best in class". Asta pentru că a primit 91% pentru protecţia pasagerilor adulţi, 87% la copii, 90% la protecţia pietonilor şi 77% la sisteme de asistenţă.
În fine, din acest an s-a introdus o nouă categorie de maşini la care se poate câştiga premiul "Best in class". Este vorba de cea a vehiculelor hibride şi electrice, categorie la care cel mai bine a punctat tot Lexus ES.
"În 2018 am introdus teste noi, mai dure. Câştigători ai premiului "Best in Class" din acest an demonstrează în mod clar faptul că producătorii de maşini se străduiesc să obţină cele mai înalte niveluri de protecţie şi că evaluările Euro NCAP reprezintă un catalizator pentru aceste îmbunătăţiri esenţiale în ceea ce priveşte siguranţa", a declarat secretarul general al Euro NCAP, Michiel van Ratingen.
Pentru clasamentul "Best in class", EuroNCAP realizează în fiecare an o ierarhie pe baza punctajelor obţinute de fiecare maşină testată, în fiecare din categoriile de teste: pasagerii adulţi, pasagerii copii, siguranţa pietonilor şi sisteme de asistenţă.
Toate maşinile testate sunt în versiunile de bază, cu echipamente standard. Nu sunt acceptate maşinile cu echipamente ce sunt disponibile opţional, cu o serie de costuri suplimentare. În segmentele din care fac parte, sunt făcute apoi mediile şi stabilit clasamentul.
De subliniat este faptul că, în clasele de maşini în care nu au fost testate suficiente modele pentru a fi realizat un clasament, nu a fost acordat titlul de de "Best in class".
Secretarul general al Euro NCAP, Michiel van Ratingen a declarat la lansarea rezultatelor competiţiei de "Best in class" că, în acest an, în premieră, au fost testate şi maşinile autonome şi că unele rezultate sunt bune, dar că acestea nu sunt încă relevante.
"Euro NCAP a pus la încercare tehnologia de conducere automată în 2018 pentru prima dată, iar constatările noastre au ajutat la clarificarea unor confuzii pe care le au în prezent cumpărătorii de maşini. Sistemele de conducere asistate pot aduce beneficii de siguranţă şi confort, însă automatizarea totală este încă departe. Vom urmări şi evalua îndeaproape aceste evoluţii şi ne vom asigura că potenţialii dispun de toate informaţiile de care au nevoie atunci când iau în considerare aceste noi tehnologii de conducere".