Bianca Vanessa Andreescu s-a calificat în finala turneului de la Indian Wells
Bianca Vanessa Andreescu face ravagii la turneul WTA de la Indian Wells.
Jucătoarea canadiană de origine română a învins-o surprinzător pe ucraineanca Elina Svitolina, numărul 6 mondial, şi s-a calificat pentru prima dată în finala unui turneu de categorie Premier Mandatory, la Indian Wells.
Sportiva de 18 ani, beneficiară a unui wild card, a câştigat primul set cu 6-3, dar a cedat în al doilea, scor 2-6. În decisiv, Andreescu a salvat 9 din cele 10 mingi de break pe care le-a avut Svitolina şi s-a impus cu 6-4.
Bianca Andreescu este prima jucătoare care ajunge într-o finală la Indian Wells, ca beneficiară a unui wildcard.
Adversara ei din ultimul act va fi germana Angelique Kerber, cap de serie numărul 8, care a trecut cu 6-4, 6-2, de Belinda Bencic din Elveţia, locul 23 WTA, după o partidă care a durat 77 de minute.