Biblioteca din Budeşti, MODERNIZATĂ în cadrul programului "Novateca". Ce servicii noi vor fi prestate
În cele aproape 760 de biblioteci modernizate şi dotate cu echipamente de ultimă generaţie, din întreaga ţară vor fi lansate mai multe servicii şi activităţi noi. Astfel, pe parcursul a trei luni, cei care vor veni la bibliotecă vor putea participa la mai multe seminare tematice. Toate acestea se vor desfăşura în cadrul campaniei "Ne vedem la bibliotecă", lansate de Ministerul Culturii şi Programului Naţional "Novateca".
Campania, "Ne vedem la bibliotecă" a fost lansată la biblioteca din Budeşti, municipiul Chişinău, modernizată și ea în cadrul programului.
"Este de datoria noastră să contribuim pentru ca cetăţenii care locuiesc în sate să vină în bibliotecile publice, să vadă cât de bine se pot simţi aici", a precizat ministrul Culturii, Monica Babuc.
În bibliotecile incluse în Programul "Novateca" vor fi lansate peste 300 de servicii noi şi se vor desfăşura peste 1.000 de activităţi. Scopul campaniei este de a informa societatea despre faptul că astăzi bibliotecile sunt instituţii moderne.
"O bibliotecă modernă oferă servicii pentru tineri, adulţi, care are acces la internet. Este un loc unde oamenii pot căuta o carte de care au nevoie, sau să caute o informaţie de care are nevoie", a menţionat directorul Programului ”Novateca” Evan Tracz.
Acum biblioteca a devenit mai atractivă pentru copii.
"Ultima vreme ei s-au mai înmulţit pentru că sunt şi calculatoarele. Dacă cartea nu este în lista bibliotecilor, noi o căutăm pe internet", a spus directoarea bibliotecii din Budeşti, Aliona Gabureac.
În afară de lectură, copiii învață aici limba engleză și fac origami:
"Căutăm informaţii, facem lecţiile la calculator, diferite lucruri."
"Sunt interesante, este bine că engleza este pe gratis aici şi noi învăţăm."
În cadrul Programului "Novateca" lansat acum 5 ani, peste 700 de biblioteci din Moldova au fost dotate cu calculatoare, în valoare totală de 3 milioane de dolari.
Social