Biden a adus plus de imagine premierului Filat
Joe Biden a plecat, dar a promis că se va întoarce. Până atunci, însă, toţi se întreabă cine a avut de câştigat de pe urma vizitei în ţara noastră a vicepreşedintelui american. Aseară la emisiunea Fabrika, unii invitaţi au declarat că vizita lui Joe Biden a adus mai mult un plus de imagine premierului Vlad Filat, decât ţării.
"Ce s-a întâmplat astăzi putem privi şi ca un absolut fantastic piar în favoarea premierului Vlad Filat. El a demonstrat că este figura centrală pe scena politică din Republica Moldova. De fapt discursul lui Biden în prezenţa domnului Filat i-a angajat răspunderea acestuia pentru modelul de succes", a spus analistul politic, Igor Boţan.
De altă părere este preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Politică Externă.
"Eu aş zice că a luat puncte ţara per ansamblu, în cazul în care ştim mai departe să profităm de această atenţie şi să ieşim la un alt nivel de cooperare", a concretizat Igor Corman.
Iar analistul politic Arcadie Barbăroşie a venit cu o soluţie.
"Ca şi profesionist vă zic, găsiţi nişte resurse şi faceţi imediat un sondaj. Puteţi să ne spuneţi că datele sondajului s-ar deosebi de cele dacă am fi făcut un sondaj ieri? Da. Ar exista diferenţă. Da, da, sigur. Este impactul asupra electoratului. Pentru mine este impact", a ţinut să precizeze analistul politic.
În ceea ce priveşte mesajul vicepreşedintelui american, invitaţii emisiunii Fabrika cred că el a fost adresat inclusiv actorilor externi.
"A fost desigur şi problema reintegrării teritorială în care Statele Unite ne promit un sprijin mai eficient. 05:07 MUSCĂ 20:09 Dacă e să vorbim, ce interese are America aici? A nu permite Rusiei de a-şi recrea zonă de influenţă aici" spune fostul ambasador al Moldovei în SUA, Nicolae Chirtoacă.
Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru politică externă, Igor Corman vine cu o mică completare în acest sens.
"M-aş bucura foarte mult dacă şi acest mesaj va ajuta clasa politică ca să se disciplineze mai bine şi să-şi facă datoria în faţa cetăţenilor" a spus Corman.
Vicepreşedintele american, Joe Biden, s-a aflat vineri în vizită la Chişinău timp de şase ore.