Biden AVERTIZEAZĂ: SUA îşi vor spori prezenţa militară în România şi Ucraina în cazul în care Rusia va ataca Ucraina
Statele Unite îşi vor spori prezenţa militară în România şi Ucraina în cazul în care Rusia va ataca Ucraina. Avertizarea a fost făcută de preşedintele american, Joe Biden, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în ajunul marcării unui an de când a preluat mandatul prezidenţial. Oficialul a mai adăugat că în timpul apropiat omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea ordona militarilor săi să invadeze Ucraina.
"Putin încearcă să-şi găsească un loc în lume între China şi Vest. Nu este convins de ceea ce vrea să facă, dar cred că militarii vor intra în Ucraina. El trebuie să facă ceva", a spus Joe Biden.
Oficialul american a precizat însă că în cazul unei eventuale invazii, Rusia va primi cele mai dure sancţiuni de până acum. Joe Biden a mai adăugat că din informaţiile pe care le deţine, Rusia a mobilizat la graniţă cu Ucraina în jur de 127 de mii de militari şi că Moscova este extrem de deranjată de prezenţa NATO pe flancul estic.
"Rusia vrea garanţii. În primul rând că Ucraina nu va face niciodată parte din NATO şi în al doilea rând că NATO nu va depozita armament în Ucraina", a spus Joe Biden.
În acest context, Joe Biden a adăugat că e puţin probabil ca Ucraina să devină în curând membră NATO întrucât mai are de îndeplinit o serie de condiţii. În timp ce discuţiile se poartă la nivel înalt, locuitorii din regiunile ucrainene Lugansk şi Doneţk se roagă pentru pace.
Vineri, secretarul american de stat, Antony Blinken, va avea o întâlnire cu ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov. Subiectul principal al reuniunii va fi posibila invazie a Rusiei în Ucraina.