BILANŢ al salvatorilor: 20 la sută din incendiile produse în 2014 au fost provocate intenţionat
Embed:
20 la sută din cele aproape 1.900 de incendii produse în Moldova anul trecut au fost provocate în mod intenționat, a anunţat Serviciul Situațiilor Excepționale.
Statisticile arată că 16 la sută dintre incendii au avut loc din cauza nerespectării regulilor de exploatare a sobelor, iar 14 la sută s-au produs din cauza imprudenţei în timpul fumatului.
Potrivit pompierilor, 976 de oameni au fost salvaţi anul trecut din flăcări.
Pentru reducerea timpului de intervenție a salvatorilor, în 2014, în zone rurale au fost deschise opt posturi de salvatori şi pompieri. Alte 10 posturi urmează să fie deschise în acest an.