Bilanț antifraudă în Vamă: creșteri semnificative ale indicatorilor de progres
Primul semestru al acestui an a adus majorări semnificative ale indicatorilor de progres în domeniul antifraudă. Au crescut atât numărul reținerilor pe diferite categorii de mărfuri, cât și valoarea acestora, fiind astfel prevenite eventuale grave prejudicieri ale bugetului de stat.
Datele au fost prezentate de către responsabilii din cadrul Departamentului antifraudă și conformare în cadrul unei ședințe de bilanț, convocate de către Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
Potrivit sintezei generale, cele mai importante creșteri sunt consemnate pentru domeniile ce țin de activitatea specială de investigații, Echipele Mobile, proprietatea intelectuală și controlul ulterior.
Astfel, în prima jumătate a acestui an, numărul infracțiunilor relevate în baza informațiilor operative a ajuns la 65 de cazuri, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, când acest indicator se cifra la 21. Iar valoarea mărfurilor reținute în urma intervențiilor a depășit 30 de milioane lei.
Echipele Mobile au reținut mărfuri în valoare de aproape 10 milioane lei, în creștere cu 31% față de perioada similară a anului trecut.
Tot în același interval, au fost înregistrate 60 de cazuri de reținere a mărfurilor susceptibile a fi contrafăcute, de patru ori mai multe decât în 2017, când au fost raportate 14 astfel de rețineri.
De asemenea, au fost realizate 124 de controale ulterioare în baza analizei de risc, iar valoarea obiectului încălcărilor însumează 412,8 milioane lei, cu 228 de milioane mai mult decât în perioada de referință a anului precedent. În aceste condiții, suma obligațiilor vamale recalculate se cifrează la circa 92 de milioane de lei.
Totodată, valoarea mărfurilor reținute pe cauzele penale și contravenționale constituie 93,4 milioane lei.
Rapoartele mai indică și o diversificare a instrumentelor antifraudă, precum și o dinamizare a activității de investigații speciale. Serviciile operative și-au consolidat baza tehnico-materială în partea ce ține de echipamente speciale, intensificându-și, paralel, și cooperarea cu agențiile de forță din țară și de peste hotare.
A fost menționată, de asemenea, și eficiența controlului chinologic, în special, a echipelor canine, specializate în detectarea produselor din tutun. Din totalul celor 494 200 de țigarete reținute de la începutul anului, 289 100 au fost depistate de câinii specializați ai Vămii.
În intervențiile sale, șeful Vămii a solicitat continuarea măsurilor de eficientizare a activității, inclusiv prin dezvoltarea capacităților analitice și a componentei de intelligence. O contribuție importantă în acest sens o va avea și Strategia de management a riscurilor pentru perioada 2018-2020, care reprezintă un document strategic, orientat spre o mai bună profilare a riscurilor potențiale și determinate.