Bilanţ de Ziua Familiei: Peste 13000 de cutii cu bunuri pentru nou-născuţi au fost acordate în 5 luni de la lansarea proiectului "O nouă viaţă"
Astăzi, nu doar în întreaga lume, ci şi în Moldova este marcată Ziua Internațională a Familiei.
Prin Hotărârea Parlamentului nr. 433 din 26.12.1990, data de 15 mai este Ziua Familiei, la nivel național.
Sărbătoarea are rol de a sublinia importanța familiei și de a promova valorile familiei ca egalitatea, împărţirea responsabilităţilor, dragostea, respectul, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor şi persoanelor în etate.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale acordă o atenţie sporită dezvoltării politicilor şi mecanismelor de protecție a drepturilor copilului și a familiilor cu copii prin promovarea natalităţii, protecţiei copiilor, femeilor şi a celor vârstnici, a drepturilor şi intereselor tinerilor, precum şi identificării soluţiilor pentru a maximiza beneficiile migraţiei şi a minimaliza, totodată, consecinţele negative ale acesteia asupra familiilor.
Începând cu 1 ianuarie 2019 a fost majorat cuantumul indemnizaţiei unice la naşterea copilului atât pentru primul copil, cât şi pentru copilul următor, care la moment constituie 6303 lei. În primul trimestru al acestui an, au fost acordate 6259 indemnizații.
La fel, a fost majorată indemnizația lunară pentru îngrijirea şi creșterea copilului pînă la vîrsta de 2-3 ani de la 540 la 640 lei și indemnizația lunară de suport pentru creșterea pînă la vîrsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină de la 270 lei la 320 lei.
De asemenea, au fost majorate alocațiile pentru copii plasați în serviciul de asistență parentală profesionistă, case de copii de tip familial, tutelă/curatelă.
O prioritate pentru Minister este asigurarea concilierii vieții de familie cu cea profesională. În acest sens, a fost aprobat concediul paternal, care se acordă în primele 56 de zile de la nașterea copilului. În anul 2018, 2887 de tați și-au luat concediu paternal, iar mărimea medie a indemnizației acordate este de 4392 lei.
În scopul susținerii familiilor la nașterea copilului, a fost lansat programul „O nouă viață”, circa 13000 de cutii cu bunuri pentru nou-născuţi au fost acordate în 5 luni de la lansarea proiectului.
Familiile social vulnerabile sunt sprijinite prin intermediul programului de „Ajutor social”, doar în anul 2018, circa 82.000 de familii au beneficiat de cel puțin o plată de ajutor social, suma medie fiind 847 lei și 198.000 familii au beneficiat de cel puțin o plată de ajutor social pentru perioada rece a anului, în sumă de 350 lei. Totodată, alocațiile persoanelor cu dizbailități au fost majorate cu 20%, 10% și 5 %.
Prevenirea violenței în familie rămâne o prioritate pentru minister, iar în acest sens, a fost aprobat Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violența în familie pentru anii 2018-2021, cu acțiuni de promovare a toleranței zero față de acest fenomen în Republica Moldova.
Pentru conștientizarea rolului familiei în societate, în această săptămînă, vor avea loc un șir de evenimente în toată țara, precum: conferințe, flashmob-uri, mese rotunde, lecții publice, dezbateri, concursuri, etc.