Bilanţ ONU: Conflictul din Ucraina a făcut 3.245 de morţi
Conflictul din Ucraina a făcut 3.245 de morţi, potrivit unui nou bilanţ al ONU prezentat la Geneva în faţa Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, notează Mediafax.
Peste 150.000 de militari ruşi participă la exerciţiile strategice Vostok-2014. Manevrele au loc în aceste zile în Extremul Orient şi în Siberia orientală, a anunţat marţi ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu, relatează RIA Novosti.
Şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a anunţat că îşi retrage controversatul proiect de lege privind avortul. Iniţiativa a fost una din marile sale promisiuni electorale, dar care a stârnit numeroase critici, inclusiv în tabăra sa conservatoare, notează France Press.
Peste 20.000 de oameni riscă să fie infectaţi cu Ebola până în noiembrie dacă nu vor fi consolidate măsurile antiepidemice în statele vest-africane. Avertismentul vine din partea Organizaţiei Mondială a Sănătăţii, informează Deutsche Welle.
Baza de la Novorosiisk a Flotei ruse de la Marea Neagră va fi finalizată în 2016, iar submarinele de acolo vor fi echipate cu rachete de croazieră cu raza de acţiune de peste 1.500 de kilometri, scrie MEDIAFAX. Anunţul a fost făcut de comandantul Flotei, Alexandr Vitko.