Bilanţ SUMBRU. Cel puţin 80 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor puternice din Germania
Embed:
Germania se confruntă cu cele mai puternice inundaţii din ultimii o sută de ani. În jur de 80 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma furiei naturii. Autorităţile susţin că numărul victimelor ar putea creşte simţitor întrucât tocmai 1300 de persoane au fost date dispărute. Asta se întâmplă după ce oraşe şi sate întregi din vestul ţării au fost afectate de puhoaie, iar mai multe case s-au prăbuşit.
Numeroase echipaje de pompieri şi salvatori au fost mobilizaţi pentru a ajuta sinistraţii. Din cauza ploilor puternice, peste 135 de mii de locuinţe din vestul ţării au rămas fără curent electric. Drept urmare, autorităţile au evacuat 500 de pacienţi internaţi într-o clinică din oraşul Leverkusen. Valoarea pagubelor materiale nu a fost, deocamdată, stabilită, dar autorităţile spun că acestea sunt colosale. Inundaţii puternice s-au înregistrat şi în Belgia, unde au fost raportate şase decese.
Precipitaţiile abundente fac ravagii şi în Luxemburg şi Ţările de Jos.