Bilanţ tragic în California: Cinci oameni, printre care doi copii, au murit în incendiile de vegetaţie
Bilanţ tragic în nordul statului american California. Cinci oameni, printre care doi copii, au murit în incendiile de vegetaţie. 11 persoane sunt date dispărute. Sute de case au fost mistuite de flăcări, iar situaţia este departe de a fi sub control.
Focul declanşat la începutul săptămânii se întinde acum pe o suprafaţă de peste 300 de kilometri
pătraţi şi a afectat mai multe localităţi. Autorităţile au evacuat până acum 37 de mii de oameni.
Este cel mai mare din cele câteva zeci de incendii declanşate în California. Un altul face ravagii în parcul naţional Yosemite care a fost închis complet, după evacuarea turiştilor. Seceta prelungită, temperaturile ridicate şi vântul puternic îngreunează munca pompierilor.
Pentru stingerea incendiilor sunt mobilizaţi 10.000 de pompieri. Preşedintele Donald Trump a emis un decret de urgenţă pentru alocarea de fonduri federale autorităţilor din comunităţile afectate.