Bilanțul alunecărilor din Venezuela creşte: Peste 50 de oameni sunt daţi dispăruţi
Bilanțul alunecărilor din Venezuela creşte. Numărul deceselor este de cel puţin 43. Peste 50 de oameni rămân pe lista celor daţi dispăruţi, iar speranţele localnicilor şi ale autorităţilor de a mai găsi pe cineva în viaţă sunt tot mai mici. Ploile abundente din ultimele zile au provocat revărsarea cursurilor de apă în Las Tejerias. Localitatea se află pe un versant şi are o populaţie de 50 de mii.
„Apărarea civilă spune că această casă nu mai poate fi locuită. Nu îmi vor da o casă nouă, iar dacă se apucă să o repare pe aceasta, procesul va dura câţiva ani”.
„Am pierdut totul. Avem rude date dispărute. Nu ştim dacă sub moloz se află în continuare oameni. Aici majoritatea vecinilor au decis să plece. Las Tajerias nu va mai fi niciodată ceea ce a fost. Satul se va recupera peste mii de generaţii”.
„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt vie şi sănătoasă. Trebuie să încep totul de la zero. Nu mi-a rămas nimic”.
Potrivit autorităţilor din Venezuela, peste 300 de case au fost complet distruse şi alte 700 - afectate de alunecările de teren. Tragedia s-a produs la o zi după ce în localitatea Las Tajerias a căzut o cantitate-record de precipitaţii. În ultimele săptămâni, ploile abundente din ţară au provocat moartea a zeci de oameni şi în alte regiuni.
Printr-o tragedie similară trece Nepalul, unde cel puțin 33 de oameni au murit în timpul inundațiilor și alunecărilor de teren, iar sute de case au fost grav avariate.