Numărul morților în urma atacului cu rachete în orașul ucrainean Vinița a crescut la 21. Printre cei decedați se numără și trei copii, a declarat ministrul de Interne Denis Monastirski, potrivit Agerpres.
90 de persoane sunt rănite, iar peste 40 sunt date dispărute, a mai precizat ministrul ucrainean.
Două rachete au căzut în Piaţa Victoriei din Viniţa, distrugând mai multe clădiri din zona, printre care şi Casa Ofiţerilor, dar şi o clădire de birouri la parterul căreia funcţiona o clinică privată.
Deflagraţia a distrus, de asemenea, şi zeci de maşini aflate în zonă. Peste 300 de salvatori intervin pentru înlăturarea efectelor exploziilor.