Bilanţul atacurilor teroriste din capitala Franţei: 132 de morţi şi 349 de răniţi. REACŢIA imigranţilor
Bilanţul tragediei din capitala Franţei a ajuns la 132 de morţi şi 349 de răniţi, după ce duminică au murit trei oameni internaţi la spital.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa sunt cetăţeni francezi, americani, britanici, germani, români, spanioli și belgieni.
Francezii continuă să fie în stare de șoc, dar spun că nu au de gând să capituleze în fața criminalilor.
Imigranții condamnă atacurile de la Paris și spun că nu au nicio legătură cu atacatorii. Ei își doresc doar să ajungă în vestul Europei, pentru a putea beneficia de condiţii de trai mai bune.
Între timp, pe internet au apărut două înregistrări video, care surprind momentele producerii atacurilor din Franţa.
Din primul, se aud schimburi de focuri dintre forţele de ordine şi terorişti.
În celălalt filmuleţ sunt imagini din interiorul clubului, momentul în care teroriştii au început să împuşte în oameni.
Până în prezent, poliția franceză a identificat trei dintre cei șapte atacatori de la Paris. Unul dintre ei este Omar Ismail Mostefai, care se numără printre autorii atacului de la clubul Bataclan.
Ceilalți doi sunt rezidenți în Belgia, în vârstă de 20 şi respectiv 31 de ani. Numele acestora încă nu au fost anunţate.
Autorităţile franceze mai spun că printre atacatori este un cetăţean sirian. Anchetatorii au găsit paşaportul acestuia, iar poliţia elenă a confirmat că bărbatul a fost înregistrat în Grecia în octombrie, ca solicitant de azil.
Autorităţile franceze mai spun că atentatele au fost comise de trei echipe de teroriști, care şi-au coordonat acţiunile.
Citeşte şi: TEROARE la Paris! Explozii și masacru în centrul orașului. Președintele Hollande, EVACUAT (FOTO/VIDEO)
- Moldovenii, solidari cu poporul francez: Depuneri de flori la Ambasada Franţei şi slujbă la Catedrală
- Câţiva moldovenii stabiliţi în Franţa povestesc despre atmosfera de după tragedia de vineri seara (VIDEO)
- Barack Obama, la summitul G20: Ne vom dubla eforturile pentru a elimina "Daesh"
- SUMMITUL G20. Putin și Obama au făcut un schimb de replici. Principalele subiecte discutate
- Lumea întreagă deplânge victimele de la Paris. Sute de oameni s-au adunat lângă locurile crimelor
- Panică în centrul Parisului. NOI FOCURI DE ARMĂ. Alarma a fost falsă (VIDEO)