Bilanţul atentatului de la un miting electoral în Pakistan a ajuns la 149 de morţi
Bilanţul atentatului de vineri seara de la un miting electoral din sud-vestul Pakistanului a fost revizuit în creştere, la 149 de morţi, ceea ce îl face să ajungă pe poziţia a doua între cele mai sângeroase atacuri din istoria ţării, scrie agerpres.ro.
Atentatul sinucigaş, care a avut loc în Balucistan şi a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, a fost cel de-al treilea din ultima săptămână ce a vizat o reuniune electorală din Pakistan, unde o zi de doliu a fost ţinută duminică. În total, aceste violenţe s-au soldat cu 175 de morţi în doar patru zile, între care şi doi candidaţi la alegerile legislative din 25 iulie.
Precedentul bilanţ al atentatului de vineri indica 130 de persoane ucise, printre care şi omul politic Siraj Raisani.
Printre persoanele ce şi-au pierdut viaţa se află nouă copii, cu vârste între 6 şi 11 ani, a declarat duminică un înalt responsabil guvernamental, care a adăugat că 70 de răniţi, dintre care cinci în stare critică, sunt încă internaţi.
Atentatul cel mai sângeros din istoria Pakistanului a fost cel contra unei şcoli din Peshawar, în nord-vest, în 2014, soldat cu peste 150 de morţi.
- Tragedie în Afganistan. Cel puţin 10 oameni şi-au pierdut viaţa în urma unei alunecări de teren
- Peste 600 de imigranţi s-au înecat în Marea Mediterană în ultima lună
- EXPLOZIE la o uzină chimică din China: Cel puţin 19 morţi şi 12 răniţi
- Cel puţin 85 de morţi şi peste 150 de răniţi în urma unui atentat produs în Pakistan