Bilanțul deceselor din cauza gripei în România a ajuns la 63
Bilanțul deceselor din cauza gripei În România a ajuns la 63, conform datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, scrie realitatea.net.
Ultimele trei decese confirmate:
- Barbat in varsta de 60 de ani, din jud.Iasi, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, avand conditii medicale preexistente si antecedente vaccinale
necunoscute.
Data decesului: 31/01/2019
- Barbat in varsta de 43 de ani, din jud.Vrancea, confirmat cu virus gripal tip A,in curs de subtipare, avand conditii medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal.
Data decesului: 25/01/2019
Barbat in varsta de 56 de ani, din jud.Hunedoara, confirmat cu virus grip al tip A, subtip (H1)pdm09, fara conditii medicale preexistente si nevaccinat anti-gripal.
Data decesului: 26/01/2019
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că în România este epidemie de gripă.
În ultimele trei săptămâni, circulația virusului gripal în România a avut un caracter epidemic, în care numărul cazurilor de îmbolnăvire prin viroze respiratorii este mai mare față de cel așteptat.
“Există o succesiune de trei săptămâni epidemice, ca urmare se constată că gripa evoluează epidemic. Nu există un motiv de panică, dar este necesar ca toate măsurile și recomandările pe care Ministerul Sănătății le-a transmis încă din data de 17 ianuarie și care sunt valabile în această perioadă să le aplicăm. Este nevoie ca populația să fie compliantă și să respecte recomandările specialiștilor privind aplicarea regulilor de igienă personală”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății
„Au mai fost transmise o serie de recomandări suplimentare în unitățile sanitare. S-a solicitat limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare, în special în secțiile cu risc, refacerea urgentă a stocurilor de antivirale necesare pentru tratamentul infecţiilor respiratorii acute, instituirea terapiei antivirale imediat după internare pentru toţi pacienţii care prezintă tabloul clinic compatibil cu gripa, instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii pacienţilor internaţi, vaccinarea urgentă a personalului medical rămas nevaccinat, refacerea stocurilor de echipamente de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestora, refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante pentru asigurarea igienei riguroase a mâinii şi suprafeţelor. Astăzi Institutul Național de Sănătate Publică va reaminti unităţilor sanitare procedurile privind managementul contacţilor, a focarelor şi cazurilor severe de gripă”
Obiectivul Ministerului Sănătății în perioada următoare este reducerea numărului de cazuri severe și decese cu gripă, prin recunoașterea rapidă a gripei și instituirea de urgență a tratamentului.
Vaccinarea rămâne și în perioada următoare soluția pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Specialiștii estimează că circulația intensă a virusului se va menține și în luna februarie.
Ministerul Sănătății a comandat suplimentar un număr de 30.000 de vaccinuri pentru populația cu risc, care vor fi distribuite în ţară începând de joi, la direcţiile de sănătate publică ce au solicitat aceste doze.
Din cele 1,3 milioane doze achiziționate inițial, mai sunt aproximativ 12.000 de doze.
Ministrul Sănătății a mai precizat astăzi că în unitățile școlare unde se constată o creștere cu 20% a numărului de îmbolnăviri prin gripă se poate lua decizia de închidere a unității.
Recomandări pentru populație:
Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);
Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
Continuarea vaccinării antigripale
“Evoluția numărului de îmbolnăviri este influențată de evitarea spațiilor aglomerate, iar vacanța de saptămâna viitoare poate să influențeze în bine, cu condiția că în aceasta perioadă copiii să evite colectivitățile”, a declarat ministrul Sănătății.
- Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 61 în România. Ultimele trei victime trăiau la graniță cu Moldova
- VACCINĂRILE împotriva gripei CONTINUĂ. 30 de mii de vaccinuri au fost cumpărate de CNAM
- OZZY OSBOURNE amână turneul european alături de Judas Priest. Suferă de gripă
- Mihai Sîrbu este gata de luptă. Este hotărât să-l bată pe adversar