Bilanţul DRAMATIC al intemperiilor abătute peste Moldova. Grindina şi vântul au făcut PRĂPĂD
Grindina şi vântul puternic de acum câteva zile au făcut prăpăd în peste 130 de localităţi din 12 raioane. Şi astăzi, mai multe sate rămân fără energie electrică. Sute de acoperișuri au fost ciuruite de grindină, iar zeci de hectare de teren agricol au fost spălate de viituri. Acesta este bilanţul dramatic al intemperiilor, făcut public astăzi la şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.
Premierul Pavel Filip, care a condus şedinţa, s-a arătat nemulţumit de modul în care autorităţile locale au gestionat situaţia imediat după furtună.
"Nu toate autoritățile locale au acționat adecvat în situația excepțională creată. Noi intervenim de fiecare dată după ce au loc aceste calamități, dar trebuie să învățăm și lecțiile și să tragem și concluziile necesare. Când Serviciul Hidrometeorologic vine cu avertismente, astea nu sunt doar pentru buletinele de știri", a spus Filip.
Potrivit raportului Departamentului Situaţiilor Excepţionale, 12 localităţi rămân fără energie electrică.
"Au fost afectate 131 localități din 12 raioane, unde au fost deteriorate acoperișurile a peste 700 case de locuit, instituții de menire socială, grădinițe de copii, gimnazii. Au fost afectate 158 kilometri de drumuri locale", a precizat șeful Serviciului Situații Excepționale, Mihai Harabagiu.
Grindina a afectat şi culturile agricole. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în localităţile din raionul Ungheni. Astăzi ministrul Agriculturii a efectuat o vizită de lucru în teritoriu pentru a discuta cu agricultorii afectaţi, cărora le-a promis ajutor.
"Riscurile calamităţilor naturale şi le asumă prin legea respectivă un fond special care va fi format o parte din contribuţiile statului, o parte din contribuţiile agenţilor economici, anume a companiilor de asigurare şi care va acoperi pierderile din calamităţile naturale de tipul celor care le-am avut la Ungheni", a menţionat ministrul Agriculturii, Eduard Grama.
Printre păgubiţi este şi Simion Babin. Bărbatul îşi aminteşte cu groază de grindina care i-a ciuruit acoperişul fermei sale de porci, iar apa a inundat hrana animalelor: "Am scos tot, până dimineaţă şi ziua duminica, de sărbătoare am scos lumea, am scos apa, am luat hrana udă, am dat-o la soare să o uscăm".
Ploaia cu grindină a distrus şi recolta lui Sergiu Nisteriuc, dar şi depozitele pentru cereale: "Cel mai mult au fost afectate la noi construcţiile, depozitele pentru cereale, se apropie recoltarea şi noi practic nu avem unde le depozita"
Pentru renovarea acoperișurilor distruse de intemperiile de la sfârşitul săptămânii trecute sunt necesare aproape zece mii de foi de ardezie. Suma pagubelor materiale urmează să fie stabilită.