Bilanţul meciului dintre Real Madrid şi Real Sociedad: Şapte goluri, două eliminări şi nouă cartonaşe galbene
Microbiştii prezenţi aseară pe Santiago Bernabeu au avut parte de un mare spectacol. Şapte goluri, două eliminări şi nouă cartonaşe galbene este bilanţul meciului dintre Real Madrid şi Real Sociedad jucat în prima etapă din 2013.
Mourinho l-a introdus titular pe Adan, în locul lui Casillas pentru al doilea meci consecutiv. Portarul spaniol nu a făcut faţă însă presiunii şi la prima ocazie clară a oaspeţilor l-a faultat pe Vela în careu. Incidentul a avut loc în minutul 6 al partidei, la doar câteva minute după ce Karim Benzema a deschis scorul. Callejon s-a făcut şi el victima eliminării lui Adan, acesta fiind scos de pe teren pentu a-l introduce pe Casillas. Căpitan în lipsa lui Casillas, Ronaldo a vrut să-i întoarcă banderola portarului o dată ce acesta a intrat pe teren, însă goalkeeperul a refuzat.
Galacticii s-au impus pe final cu 4-3. Xabier Prieto a fost singurul marcator la oaspeţi, reuşind o triplă. Iar pentru gazde au mai punctat Sami Khedira şi Cristiano Ronaldo, de două ori.
De partea cealaltă liderul spaniol, Barcelona a zdrobit Espanyol, scor 4-0, toate golurile fiind marcate în prima repriză de Hernandez, Rodriguez de două ori şi Lionel Messi. Iar Atletico Madrid a remizat cu Mallorca, scor 1-1.