Bilanţul morţilor după naufragiul produs în Missouri este de 17 morți și 14 salvați
Bilanţul morţilor după naufragiul produs ieri în statul american Missouri, este în creştere. Autorităţile au anunţat că 17 oameni au murit după ce vasul pe care se aflau s-a scufundat, iar 14 au fost salvaţi. O supravieţuitoare a povestit despre tragedia în care şi-a pierdut nouă membri de familie.
"Ţipam şi la un moment dat am zis: "Doamne, lasă-mă să mor, vreau să mor!". Pur şi simplu nu puteam să înot. Am început să plutesc şi simţeam cum creşte temperatura apei", a declarat Tia Coleman, supravieţuitoare a accidentului.
Femeia a mai spus că oamenii aruncau veste de salvare pentru turiştii de pe barca de agrement. Între timp, presa străină a publicat o înregistrare cu momentul scufundării vasului.
"Am văzut de departe doi oameni. Erau undeva în faţa bărcii. Presupun că erau nişte salvamari, care încercau să salveze oamenii", a zis Trent Beher, martor al accidentului.
Vasul s-a scufundat la o adâncime de 30 de metri. Victimele au vârste cuprinse între un an şi 70 de ani. Autorităţile admit că tragedia s-a produs din cauza vremei nefavorabile, provocată de o furtună.
- Detalii despre CUMPLITUL ACCIDENT de lângă Leuşeni. Femeia de 25 de ani care a decedat, AŞTEPTA UN COPIL
- ACCIDENT ÎNGROZITOR în Ucraina: 10 morţi şi mai mulţi răniţi după ce un microbuz s-a ciocnit cu un camion (FOTO/VIDEO +18)
- Bombardamente în Fâşia Gaza. Patru persoane au murit, iar peste 120 sunt răniţi