Bilanţul uraganului care a afectat arhipelagul Bahamas a ajuns la cel puţin 30 de morţi
Hubert Minnis, şeful Guvernului de la Nassau, a anunţat joi că cel mai recent bilanţ indică faptul că cel puţin 30 de persoane au decedat în Bahamas din cauza uraganului Dorian, informează publicaţia The Hill.
Potrivit bilanţului anterior comunicat anterior, numărul morţilor se ridica la 23.
Duane Sands, ministrul Sănătăţii din Bahamas, a declarat pentru publicaţia The New York Times că numărul morţilor "ar putea fi cutremurător".
Miercuri, premierul Minnis a declarat, la întoarcerea sa dintr-un tur aerian deasupra regiunii Abaco, zona cel mai grav afectată de uragan, că estimează că aproximativ 60% dintre casele de acolo au fost distruse.
Uraganul Dorian, a doua cea mai puternică furtună tropicală înregistrată vreodată în Atlantic, rămâne "extrem de periculos" deşi în acest moment intensitatea fenomenului a scăzut până la nivelul unui uragan de categoria a 2-a.
Intensitatea uraganului s-a diminuat după ce a lovit arhipelagul Bahamas şi se îndreaptă spre statele americane Carolina de Sud şi Carolina de Nord. Centrul Naţional pentru Uragane a transmis joi spre vineri noapte că ochiul uraganului Dorian este foarte aproape de zona Cape Fear din Carolina de Nord şi la aproximativ 65 de kilometri sud de oraşul Wilmington. În zona de coastă a Carolinei de Nord se înregistrează rafale de vânt cu viteze de până la 120 de km/h.
Peste 223.000 de persoane au rămas fără energie electrică în sud-estul Statelor Unite din cauza uraganului.
Meteorologii americani au avertizat că există un risc ridicat de inundaţii în Charleston şi în alte zone din cauza precipitaţiilor abundente, scrie mediafax.ro