Bilanţul victimelor erupţiei vulcanului din Guatemala, CREŞTE! Două sate au fost acoperite de cenuşă şi noroi fierbinte
Bilanţul erupţiei vulcanice de duminică din Guatemala se agravează: cel puţin 33 de oameni au murit după ce 2 sate au fost acoperite de râuri de noroi fierbinte. Autorităţile au evacuat peste 3 mii de oameni din zona de risc. Sute de pompieri, membri ai serviciilor de urgenţă şi militari au fost mobilizaţi pentru căutarea supravieţuitorilor.
"Nu mai suport, Doamne Dumnezeule!"
E strigătul disperat al unei femei care nu îşi mai găseşte rudele. Mai multe case au fost acoperite de cenuşă şi noroi fierbinte, iar alte au fost complet izolate. Unii localnici au reuşit să iasă din locuinţe abia după ce noroiul s-a răcit.
Echipele de căutare folosesc dispozitive speciale pentru a găsi eventualii supravieţuitori.
"Folosim termometre şi camere video termice care ne ajută să reducem timpul de expunere a celor care lucrează în zona afectată. Astfel, folosim şi mai puţine utilaje, iar perioadele de repaus sunt mai mici", a spus Ottoniel Chacon, salvator.
Aeroportul din capitala ţării - aflată la 40 de kilometri distanţă de vulcan - a fost închis temporar din cauza norilor de cenuşă care au redus vizibilitatea. Activitatea va fi reluată treptat, în funcţie de direcţia vântului, după ce pistele vor fi curăţate de cenuşă.
De altfel, casele, străzile şi maşinile din oraş sunt toate acoperite de un strat gros de cenuşă vulcanică. Preşedintele Guatemalei a anunţat că dacă situaţia se agravează, va declara stare de urgenţă. Este a doua erupţie a Vulcanului Focului anul acesta. În Guatemala mai sunt 2 vulcani activi, iar unul dintre ei e situat la 20 de kilometri de capitală.
- Primele mărturii în procesul #Colectiv. Afirmaţia care a stârnit uimire în sala de judecată (VIDEO)
- Bilanţ sumbru în Guatemala. Peste 70 de persoane au murit, iar operaţiunile de căutare continuă în urma erupţiei vulcanului Fuego
- Cel puțin 75 de morţi şi peste 195 de persoane dispărute în urma erupției vulcanului Fuego din Guatemala