Bill Cosby a ajuns la închisoare! A abuzat o femeie după ce i-ar fi pus pastile într-un pahar de vin
Legendarul actor american Bill Cosby a ajuns după gratii, în urma controversatului proces de agresiune sexuală în care fusese deja condamnat în luna aprilie. Magistraţii americani i-au anunţat ieri sentinţa, iar artistul de 81 de ani a fost scos din sala de judecată în cătuşe. Dosarul care i-a adus condamnarea, singurul care a mai putut fi judecat din zecile de plângeri de acest gen depuse împotriva sa, vizează fapte comise în anul 2004. Cosby este prima celebritate condamnată în epoca #MeToo şi ar putea sta până la 10 ani după gratii.
După aflarea sentinţei, Bill Cosby, care în timpul procesului a negat acuzaţiile, a refuzat să facă vreun comentariu. Actorul a fost escortat de poliţişti către penitenciarul din Montgomery. În acest timp, în faţa tribunalului, zeci de femei, care îl acuzau şi ele de fapte similare, sărbătoreau vestea.
În acest caz, Cosby a fost condamnat pentru trei capete de acuzare care vizau agresiunea sexuală asupra unei femei, în 2004. Andrea Constand, acum ajunsă la 45 de ani, l-a acuzat pe actor că a invitat-o la el acasă, unde i-a oferit un pahar cu vin în care a dizolvat trei pastile care au sedat-o, apoi a abuzat de ea. Deşi sunt zeci de alte plângeri pe numele său, faptele sesizate sunt prea vechi pentru a mai putea fi cercetate, aşa că acesta este singurul dosar ajuns în faţa instanţei.
Condamnarea lui Cosby a fost decisă în luna aprilie, însă abia acum judecătorii au pronunţat sentinţa. Una contestată de susţinătorii săi.
Actorul american a primit o pedeapsă de 10 ani după gratii, însă ar putea cere eliberarea condiţionată după trei. Apărătorii săi au anunţat că vor face recurs.
Prin decizia instanţei, Bill Cosby a fost catalogat drept un individ care comite agresiuni sexuale prin violenţă, astfel că va trebui să primească toată viaţa consiliere psihologică, iar numele său va figura într-un registru de profil, scrie observator.tv
Cosby, celebru mai ales pentru serialul din anii '80 care i-a purtat numele, este prima vedetă condamnată de la declanşarea mişcării #MeToo.