Bill Gates bea apă obținută din deșeuri umane pentru a salva planeta (VIDEO)
Bill Gates, fostul director executiv al Microsoft, este foarte implicat în problemele ce țin poluare, dar și de țările subdezvoltate. Miliardarul este acum în spatele unui proiect pe cât de interesant, pe cât de dezgustător. Cel puțin la prima vedere, scrie playtech.ro.
Gates e implicat în crearea unor noi tipuri de prezervative, dar și în procesul de îmbunătățire a condițiilor de viață din țările subdezvoltate.
Acum, el a pus ochii pe un nou proiect care ar putea să aducă apă în țările în care această resursă este greu de găsit, potrivit Engadget.
Omniprocessor este o mașinărie care convertește deșeurile umane, colectate din canale, în apă potabilă, cenușă și curent electric.
Într-un clip video postat pe Youtube, Bill Gates face o vizită la o astfel de unitate și chiar gustă apa rezultată din "reciclarea" deșeurilor.
Procesul nu este unul foarte complicat. Materia primă este încărcată pe o bandă rulantă și transferată într-un container foarte încins. Acolo, toată apa se evaporă și este colectată și purificată.
Deșeurile uscate ajung apoi într-un furnal, alimentând un foc care acționează un motor pe bază de aburi. Acesta la rândul lui generează suficient curent electric încât să alimenteze întreaga instalație, dar și să poată fi stocat pentru folosiri ulterioare.
Deșeurile umane nu sunt eliminate corespunzător (uneori ajungând în cel mai apropiat râu sau ocean) și ajung apoi să polueze sursele de apă potabilă. Omniprocessor ar putea schimba asta, producând atât apă, cât și electricitate.