BINE DE ȘTIUT: 6 ponturi pentru o respirație mai proaspătă
O respirație proaspătă este ca o carte de vizită pentru imaginea de sine, dar poate fi și o provocare pentru oricare dintre noi.
Fie că este vorba despre un miros neplăcut al respirației dimineața, fie că ne referim la halenă, toată lumea se confruntă cu momente în care cavitatea bucală emană mirosuri stânjenitoare.
Soluții pentru o respirație proaspată
1. Igiena orală corespunzătoare Primul pas în lupta cu respirația urât mirositoare este menținerea unei igiene orale corespunzătoare. Cavitatea conține milioane de bacterii, din peste 700 de genuri, care trăiesc în colonii și pot produce halena, carii dentare și afecțiuni gingivale. Astfel, cea mai bună cale de apărare este perierea dinților de cel putin două ori pe zi și utilizarea aței dentare zilnic, astfel încât să fie îndepărtate resturile alimentare cu care bacteriile se hrănesc. Dacă aceste depuneri nu sunt eliminate în mod constant, halena devine o consecință iminentă a acestei neglijențe.
2. Curatarea corecta a limbii
Oamenii de stiinta cred ca anumite bacterii, in special cele localizate la baza limbii (cat mai aproape de gat), protejeaza chiar impotriva dezvoltarii respiratiei neplacute. Alte tipuri de bacterii, pe de alta parte, produc mirosuri respingatoare atunci cand se reproduc. Lumea stiintifica nu a reusit inca sa distinga zonele in care se regasesc bacteriile benefice respiratiei si cele in care traiesc bacteriile ce promoveaza halena, de aceea curatarea corecta a limbii ramane singura optiune in prevenirea aparitiei respiratiei urat mirositoare.
Suprafata aspra a limbii poate gazdui o combinatie periculoasa de celule moarte, resturi alimentare, bacterii si subproduse ale digestiei bacteriilor - toti acestia fiind factori care contribuie la compromiterea prospetimii respiratiei.
Specialistii recomanda perierea usoara a limbii dupa curatarea dintilor sau utilizarea unui dispozitiv special destinat acestei operatiuni, care indeparteaza eficient depunerile cu potential negativ in dezvoltarea halenei, scrie realitatea.net
3. Hidratarea cavitatii bucale
Exista un motiv clar pentru care respiratia matinala este deseori neplacuta. Pe timpul noptii, cavitatea bucala secreta mult mai putina saliva, ce are rolul de a curata dentitia si tesuturile, tocmai pentru a preveni multiplicarea bacteriilor si aparitia halenei. Saliva contine oxigen, iar acest element este esential pentru impiedicarea bacteriilor sa se multiplice.
Uscarea gurii poate surveni si in timpul zilei, motiv pentru care un pahar cu apa consumat imediat ce se resimte lipsa salivei poate salva mirosul respiratiei. O alta cale de a stimula productia de saliva este consumul de dropsuri mentolate sau de guma de mestecat, insa aceste solutii sunt temporare.
3. Depistarea cauzei principale a halenei
Daca halena nu este eliminata prin igiena orala corecta si mentinerea nivelului optim de hidratare, este posibil ca aceasta sa fie cauzata de o afectiune nediagnosticata. Folosirea dropsurilor mentolate sau a spray-ului bucal nu face decat sa acopere temporar mirosul neplacut al respiratiei. Mai mult decat atat, daca dropsurile contin zahar, acestea ajuta bacteriile sa se hraneasca si sa se inmulteasca rapid, eliberand compusi volatili sulfurici.
Chiar daca mirosul specific al respiratiei este asociat de cele mai multe ori cu afectiunile gingivale sau dentare, el poate sa apara si pe fondul altor probleme de sanatate, precum infectiile respiratorii, bronsita, diabetul sau bolile hepatice si renale.
4. Identificarea alimentelor care produc halena
In timp ce usturoiul sau ceapa sunt primele alimente care ne vin in minte atunci cand ne gandim la o respiratie compromisa dupa o masa copioasa, exista si alte surse alimentare cu aceleasi consecinte, mai putin cunoscute.
Carnea, de pilda, lasa aproape de fiecare data fragmente alimentare intre dinti, care ajung sa se adune la linia gingiei si sa hraneasca intregi colonii de bacterii. Dietele bogate in proteine si sarace in carbohidrati pot fi alte cauze ascunse ale halenei. Un regim alimentar cu mai putin de 100 de grame de carbohidrati pe zi declanseaza chetoza, o stare metabolica in care organismul arde grasimi in locul zaharului si care determina instalarea unui miros neplacut al respiratiei.
5. Restabilirea pH-ului cavitatii bucale
Consumul de bauturi acidulate, de cafea sau alcool scade nivelul pH-ului in cavitatea bucala, creand un mediu propice de multiplicare a bacteriilor. O solutie eficienta in acest caz este clatirea gurii cu apa plata imediat dupa consumul acestor bauturi, pentru echilibrarea pH-ului natural al gurii.
6. Folosirea remediilor naturale pentru halena
Remediile naturale s-au dovedit eficiente in combaterea halenei si sunt totodata solutii lipsite de efecte secundare. Ceaiul verde, consumat imediat dupa masa sau de-a lungul zilei, este un promotor al respiratiei proaspete, intrucat contine compusi antibacterieni care elimina microorganismele din cavitatea bucala.
Scortisoara are in compozitie uleiuri esentiale care neutralizeaza mirosul intepator al respiratiei, iar menta, patrunjelul, busuiocul, coriandrul si mararul acopera eficient mirosurile stanjenitoare emanate de cavitatea bucala, prin eliberarea de uleiuri aromatice puternice. Clorofila din ierburile aromatice ajuta si la neutralizarea mirosurilor interne ale organismului, printre care se numara si respiratia.