Bine de știut! Aceste alimente hrănesc cancerul. Tu cât de des le consumi
Experții de la Institutul John Hopkins au găsit cea mai bună soluție de prevenire a cancerului, iar aceasta este moderația în orice. Ai nevoie de o dietă echilibrată, însă care să le includă pe toate, chiar și zahărul, însă toate trebuie să fie consumate în cantități moderate. Mai ales pentru că acestea pot contribui la obezitate, iar obezitatea este un risc major de apariție și dezvoltare a cancerului.
Recomandările specialiștilor John Hopkins includ activitatea fizică pentru cel puțin 30 de minute în fiecare zi, menținerea unei greutăți normale – nici slab, nici gras nu este sănătos – și limitarea consumului de produse foarte procesate și făcute numai din substanțe artificiale, precum sucurile carbogazoase și produsele cu foarte mult zahăr și grăsimi, scrie realitatea.net.
Mai mult, ca să îți menții sănătatea organismului trebuie să mănânci fructe și legume variate, cereale integrale, să limitezi consumul de carne roșie și cel de alcool – două astfel de băuturi pentru bărbați și una singură pe zi pentru femei. Nici sarea nu este sănătoasă, așadar și consumul acesteia trebuie redus cât mai mult.
Hrana procesată
Aditivii alimentari care conţin fosfaţi – intens utilizaţi în alimentele preparate industrial – accelerează dezvoltarea cancerului pulmonar. Fosfații se regăsesc în carne, brânzeturi, băuturi sau alte alimente procesate: muştar, maioneză, brânzeturi topite, margarină, afumături, diverse preparate instant.
Carnea roşie
Cu cât este mai „bine” prăjită şi mai des servită la masă, cu atât mai mare este riscul de alterare a ADN-ului, soldat, în timp, cu afecţiuni maligne. O echipă de cercetători de la Cambridge a stabilit, încă de acum câţiva ani, legătura directă dintre nişte substanţe conţinute de carnea roşie şi cancerul de colon (una dintre cele mai frecvente forme de cancer în ţările dezvoltate). Prevenţia, în acest caz, înseamnă să uiţi de grătare şi prăjeli şi să te delectezi, o dată pe săptămână (nu mai des), cu o porţie de carne roşie preparată la cuptor sau fiartă.
Alcoolul
Un pahar de vin sau o bere (de 300 ml, nu mai mult), fie şi 50 ml dintr-o băutură spirtoasă din când în când (cinci zile din şapte – recomandă unii medici, alţii însă ne sfătuiesc să ne rezumăm la 2-3 băuturi pe săptămână) fac parte din dieta sănătoasă a unei femei (bărbaţii au voie cantităţi aproape duble: greutatea corporală mai mare îi ajută să digere mai uşor alcoolul). Dincolo de aceste standarde ale cumpătării, stau la pândă afecţiuni hepatice grave – ficat gras, ciroză – şi cancerul de sân (alimentat de concentraţia sporită de estradiol – principalul hormon sexual feminin).
Mezelurile
Mulţi dintre aditivii care dau gustul, culoarea şi termenul de garanţie al irezistibilelor mezeluri, plus stabilizatorii şi agenţii de gelifiere supun organismul la grele încercări. În top sunt nitraţii şi nitriţii – substanţe chimice cancerigene – spun specialiştii -, folosite ca aditivi alimentari de bază în preparatele din carne (şuncă, salamuri, cârnaţi etc.) Şi, uneori, chiar şi în laptele din care se fac brânzeturi. Mai mult, pentru a se răspândi uniform în masa de carne, nitriţii şi nitraţii sunt adăugaţi, de regulă, în sare solidă sau în saramură (circa 0,5 – 1 kg de nitrit la 100 kg de sare solidă). Te mai întrebi de ce sunt mai toate mezelurile cumplit de sărate? Cert este că un consum frecvent de mezeluri se poate solda cu leziuni ale organelor interne (aparat digestiv, ficat, bilă, pancreas).
- SUA: primul tratament ce prevede modificarea genetică a sistemului imunitar al pacientului pentru a lupta împotriva leucemiei
- GREŞEALA care ne pune viaţa în pericol. Joacă un rol important în dezvoltarea cancerului de colon
- Mănâncă zilnic aceste fructe și nu vei face niciodată cancer
- "Cancerul tăcut" - Primele simptome ale unuia dintre cele mai agresive forme de cancer
- Bine de știut! 9 simptome care îţi spun că ai cancer la ficat