Bine de știut! Alimentele care trebuie consumate la început de toamnă
Toamna este sezonul fructelor coapte şi al legumelor frumos colorate, bogate în vitamine şi nutrienţi. Pentru a afla de ce alimente are nevoie organismul nostru în acest anotimp, după ce s-a confruntat cu valul de caniculă, am apelat la medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică.
Dacă merele, perele, prunele, gutuile sunt vedetele sezonului de toamnă şi au un conţinut bogat în vitamine şi fibre, asigură o digestie optimă si un tranzit normal, sfecla roşie poate fi leguma minune pentru organismul nostru.
Merele au în compoziţie minerale precum magneziu, calciu, cupru, dar şi o serie de vitamine, cu precădere vitamina C. Un rol important îl au pectinele care participă la buna funcţionare a aparatului digestiv, reglând peristaltismul intestinal şi absorbind deşeurile şi toxinele, putând preveni astfel cancerul de colon. Prin vitamina A se stimulează secreţia mucusului intestinal, care are un rol protector, participând la prevenţia ulcerului, dar şi la dezinfecţia intestinului.
Perele
Perele sunt fructe zemoase şi dulci, înrudite cu gutuile şi merele, asigură 15 % din aportul zilnic de fibre, dar au şi proprietăţi hipocolesterolemiante. Susţin consumul de pere, au un conţinut bogat în minerale, precum calciu, fosfor, potasiu, dar şi în vitamine din grupul B. Ele reprezintă o sursă de vitamine, A, B1, B2, E, precum şi caroten şi acid folic, cu rol remineralizant. Sunt ideale în cazul pacienţilor astenici, anemici. Perele sunt cunoscute pentru efectul lor laxativ şi depurativ, fiind un adjuvant în aliementaţia pacienţilor care suferă de constipaţie cronică.
Prunele
Prunele au în compoziţie glucide (fructoză şi levuloză), hidraţi de carbon, acizi organici, vitaminele A şi B, minerale precum potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier. Sunt cunoscute pentru proprietăţile lor de stimulare a tonusului nervos şi de combatere a stărilor de oboseală. Recomand pacienţilor consumul de prune, au un conţinut bogat în celuloză si în mucilagiu, fiind indicate în situaţiile de constipaţie cronică. Bogate în glucide, prunele nu sunt recomnadate în terapia nutriţională a pacienţilor diabetici, scrie descopera.ro