BINE DE ŞTIUT! Ananasul, fructul-minune pentru sănătate. Ce beneficii aduce
Ananasul facilitează secreţia gastrică şi ameliorează durerile de stomac, are proprietăţi inflamatorii, dar poate juca un rol important şi în tratarea depresiei, notează gandul.info.
"Ananasul este un fruct bogat în vitaminele A şi C, nefiind indicat a fi consumat crud, deoarece conţine ace fine de oxalat de calciu, iar acestea au un efect dezagreabil la nivelul limbii.
Bromelina conţinută de ananas este o enzimă ce scindează proteinele în peptide, accelerând digestia acestora. Ea stimulează digestia şi activitatea intestinului subţire, permiţând digerarea rapidă a proteinelor şi albuminelor. Prin acest mecanism, ananasul este implicat în curele de slăbire, ducând la scăderea celulitei.
Bromelina împiedică creşterea nivelului de insulină, hormon al cărui nivel în sînge creşte atunci când îngerăm zaharuri sub formă de grăsimi. De aceea, persoanele diabetice trebuie să îl consume cu moderaţie.
Bromelina este distrusă prin fierbere, aşa că ananasul trebuie consumat proaspăt pentru a avea aceste efecte", precizează doctorul George Sireţeanu din România.
1. Ananasul combate inflamaţia şi scade edemele care se formează după operaţie sau un traumatism.
2. Are rol diuretic şi detoxifiant, normalizează flora microbiană a colonului şi are proprietăţi antiinflamatorii asupra hemoroizilor, fiind indicat în cazul constipaţiei. Datorită proprietăţilor diuretice, este utilizat în cazul afecţiunilor renale, ale vezicii urinare (cistite) şi ale prostatei.
3. Ananasul normalizează secreţiile mucoaselor inflamate, din acest motiv este utilizat pentru durerile de gât, pentru cele de la nivelul gurii, în bronşite, răceli şi astm.
4. Sucul proaspăt de ananas este recomandat în cazul difteriei, deoarece dizolvă falsele membrane ce se formează la nivelul mucoasei gâtului. Este recomandat a se bea câteva guri la fiecare două ore.
5. De asemenea, ananasul scade febra, distruge germenii infecţioşi şi elimină toxinele.
6. Conţinutul crescut în iod al ananasului permite o bună funcţionare a glandei tiroide.
7. Ananasul are rol vermifug (de distrugere a viermilor intestinali) mai ales pentru ascarizi.
8. Totodată, ananasul are o acţiune antianemică şi luptă împotriva artritei, gutei, calculilor biliari şi renali, fiind recomandat la copiii în plină creştere.
9. În cazul depresiei, ananasul determină o stimulare viguroasă a sistemului nervos, fiind de asemenea benefic în cazul pierderilor de memorie, bolilor hepatice (mai ales icter) şi ale splinei. De asemenea, reglează pierderile menstruale în cazul amenoreei.
"Este indicat a se evita consumul de ananas de către persoanele care suferă de aciditate gastrică, ulcere şi alergii.
Femeile gravide şi cele care alăptează ar trebui să consume ananas cu moderaţie.
Ananasul trebuie mâncat copt şi singur. Substanţele acide pe care le conţine nu sunt compatibile cu alte fructe", subliniază dr. George Sireţeanu.
- Are efecte miraculoase. Şase proprietăţi benefice ale ananasului asupra sănătăţii
- #LifeStyle. Câte fructe şi legume trebuie să mâncăm pentru a fi sănătoşi
- În ultimul an, Rusia a distrus peste 7,5 tone de fructe şi legume. Din ce ţări provin produsele
- BOMBA de VITAMINE care creşte şi în Moldova! Cum arată frunctul-minune de lângă Capitală (VIDEO)
- Greşeala pe care o faci de fiecare dată când cumperi ananas